ro
 
Sâmbătă, 27. Aprilie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 99/2011 privind închirierea prin licitaţie publică deschisă a unor spaţii situate în incinta Ştrandului Municipal Sfântu Gheorghe, situat pe str. Sporturilor, nr. 2

28.04.2011 2011

MUNICIPIUL   SFÂNTU  GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe                                                 Tel:  0267-311726
str. Petőfi Sándor nr. 2                                                           Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna                                    E-mail: consiliul.local@sepsi.ro


HOTĂRÂREA NR.  99/2011

privind închirierea prin licitaţie publică deschisă a unor spaţii situate în incinta Ştrandului Municipal Sfântu Gheorghe, situat pe str. Sporturilor, nr. 2

   
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 20.627/2011 al Compartimentului pentru Învăţământ şi Cultură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere poz. 263 din Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Sfântu Gheorghe, anexa nr. 2 la H.G. nr. 975/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Covasna, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Covasna;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit.c din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
In temeiul art. 45 alin. (3) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;


HOTĂRĂŞTE

           
ART. 1. - (1) Se aprobă demararea procedurii de închiriere prin licitaţie publică deschisă, fără preselecţie, a unor spaţii situate în incinta Ştrandului Municipal Sfântu Gheorghe de pe str. Sporturilor, nr. 2, domeniu public al municipiului Sfântu Gheorghe, identificate potrivit anexelor nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
    (2) Se stabileşte destinaţia spaţiilor oferite spre închiriere pentru desfăşurarea de activităţi reglementate prin cod CAEN: 5610 “bufet expres”.
ART. 2. - Se aprobă Caietul de sarcini şi Regulamentul desfăşurării licitaţiei publice deschise, fără preselecţie, anexele nr. 3 şi 4, la prezenta hotărâre, din care fac parte integrantă.
ART. 3. - Componenţa nominală Comisiei de evaluare a ofertelor depuse, precum şi cea de soluţionare a contestaţiilor, după caz, se va stabili prin dispoziţie al Primarului municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 5. – Se stabileşte preţul Caietului de sarcini la suma de 50 lei.
ART. 6. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează doamna viceprimar Sztakics Éva Judit, Direcţia Patrimoniu şi Direcţia de Sport şi Agrement din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
 

Sfântu Gheorghe, la 28 aprilie 2011.

  

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                                         CONTRASEMNEAZĂ
                            Mild Zoltán                                                                                          SECRETAR
                                                                                                                                        Kulcsár Tünde

 

Anexa la H.C.L. nr. 99/2011