HOTĂRÂREA NR. 87/2026 privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unui spaţiu cu destinaţia de cabinet medical situat în imobilul de pe str. Erege nr. 19, proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe
| MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 87/2026
privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unui spaţiu cu destinaţia de cabinet medical situat în imobilul de pe str. Erege nr. 19, proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 15.767/2026 al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere cererea nr. 12.325/03.03.2026 a d-nei dr. Göncz Adrienn – Zsuzsánna, domiciliată în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Lăcrămioarei nr. 18;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor HG nr. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 3 și art. 129 alin. (2) lit. c şi alin. (6) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă Studiul de oportunitate nr. 15763/17.03.2026 privind aprobarea concesionării unui cabinet medical de familie situat pe str. Erege nr. 19, proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Se aprobă concesionarea prin licitatie publică deschisă a spațiului situat pe str. Erege nr. 19 proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe, în suprafață totală de 67,40 mp, suprafață în folosință exclusivă de 30,40 mp și suprafață de uz comun de 37 mp, identificat în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, având destinaţia de cabinet medical.
ART. 3. – Se aprobă Documentația de atribuire privind concesionarea prin licitaţie publică a spaţiului prevăzut în art. 2, cu destinația de cabinet medical, anexa nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. – Se stabilește prețul Documentației de atribuire la suma de 50 lei.
ART. 5. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia patrimoniu și Direcția generală economică și fiscală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 26 martie 2026.
|
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |

