ro
 
Sâmbătă, 07. Februarie 2026.

HOTĂRÂREA NR. 539/2025 pentru aprobarea modificării HCL nr. 319/2025 privind aprobarea ajutorului de stat de investiții pentru infrastructura sportivă și infrastructurile de agrement multifuncționale administrate de SEPSI REKREATÍV SA

23.12.2025
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 539/2025

pentru aprobarea modificării HCL nr. 319/2025 privind aprobarea ajutorului de stat de investiții pentru infrastructura sportivă și infrastructurile de agrement multifuncționale administrate de SEPSI REKREATÍV SA

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 71948/2025 al Compartimentului pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 385/03.12.2025 a Sepsi Rekreatív SA, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 71684/03.12.2025;
Având în vedere prevederile HCL nr. 319/2025 privind aprobarea ajutorului de stat de investiții pentru infrastructura sportivă și infrastructurile de agrement multifuncționale administrate de societatea SEPSI REKREATÍV SA;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină și Comisiei pentru sport, stil de viață și digitalizare ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17.06.2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratat, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile OUG nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare;
În baza prevederilor art. 11 alin. (1), art. 204 și art. 210 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. a şi alin. (3) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. h şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE

ART. 1. – Se aprobă modificarea articolului 8 ”Durata” din Procedura privind acordarea unui ajutor de stat de investiții pentru infrastructura sportivă și infrastructurile de agrement multifuncțional administrate de Sepsi Rekreatív SA, anexa la HCL nr. 319/2025 și va avea următorul conținut:
”Art.8. DURATA
Ajutorul intră în vigoare de la data publicării hotărârii Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe pe website-ul furnizorului și este valabil până la data de 31.03.2026.
Plata se realizează în diferite tranșe, după realizarea fiecărei investiții în parte, dar nu mai târziu de data de 31.03.2026.”
ART. 2. - Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Sepsi Rekreatív SA, Direcția generală economică și fiscală şi Compartimentul pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 23 decembrie 2025.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Lakatos László

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó