HOTĂRÂREA NR. 524/2025 privind aprobarea trecerii în proprietatea publică a municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a unei construcții, situată în municipiul Sfântu Gheorghe, cartierul Câmpul Frumos nr. 5 și transmiterea dreptului de administrare asupra construcției în favoarea Școlii Gimnaziale „Ady Endre” din municipiul Sfântu Gheorghe
| MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 524/2025
privind aprobarea trecerii în proprietatea publică a municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a unei construcții, situată în municipiul Sfântu Gheorghe, cartierul Câmpul Frumos nr. 5 și transmiterea dreptului de administrare asupra construcției în favoarea Școlii Gimnaziale „Ady Endre” din municipiul Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 73368/2025 al Direcției patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 4015/2025 a Școlii Gimnaziale “Ady Endre” din Sfântu Gheorghe, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe cu nr. 68633/2025;
Având în vedere prevederile Contractului de administrare nr. 19564/18.04.2013, încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe și Unitatea de învățământ preuniversitar Școala gimnazială “Ady Endre”, cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin HCL nr. 61/2013;
Având în vedere prevederile HCL nr. 6/2015 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Sfântu Gheorghe a clădirii fostei Grădinițe cu program normal Câmpul Frumos, pentru scoaterea din funcțiune în vederea valorificării prin casare;
Având în vedere prevederile HCL nr. 558/2024 privind aprobarea rețelei școlare preuniversitare de stat din municipiul Sfântu Gheorghe pentru anul școlar 2025-2026;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 146 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile art. 287, 296 alin. (2) și 297 din OUG nr. 57/2009 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c, alin. (6) lit. a și alin. (7) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă trecerea în proprietatea publică a municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a unei construcții având destinația de clădire școală, situată în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Câmpul Frumos nr. 5, având datele de identificare cuprinse în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă și declararea acesteia de uz public local.
ART. 2. – (1) Se aprobă transmiterea dreptului de administrare asupra construcției clădire școală în care funcționează Grădinița cu program normal din Câmpul Frumos, identificat la art. 1, în favoarea Școlii gimnaziale “Ady Endre” din municipiul Sfântu Gheorghe.
(2) Se aprobă proiectul Actului aditional la Contractul de administrare nr. 19564/2013 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe și Școala gimnazială ”Ady Endre”, cu modificările și completările ulterioare, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Sfântu Gheorghe, aprobat prin HG nr. 975/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Covasna, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Covasna, cu modificările şi completările ulterioare, se va modifica în sensul prevederilor art. 289 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 4. – Cu semnarea actului adițional se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 5. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia patrimoniu, Compartimentul pentru învățământ și cultură și Direcţia generală economică și fiscală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 23 decembrie 2025.
|
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Lakatos László |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |

