ro
 
Sâmbătă, 06. Decembrie 2025.

HOTĂRÂREA NR. 438/2025 privind aprobarea prelungirii duratei Contractului de comodat nr. 48526/25.11.2015 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Teatrul ”Tamási Áron”

30.10.2025
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 438/2025

privind aprobarea prelungirii duratei Contractului de comodat nr. 48526/25.11.2015 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Teatrul ”Tamási Áron”

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 62430/2025 al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 59115/06.10.2025 a Teatrului ”Tamási Áron”, cu privire la prelungirea contractului de comodat.
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c şi alin. (6) lit. b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

HOTĂRĂŞTE


ART. 1. – Se aprobă prelungirea duratei Contractului de comodat nr. 48526/25.11.2015 privind imobilul situat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Vasile Goldiş nr. 2, potrivit clauzelor cuprinse în proiectul actului adiţional, anexă la prezenta hotărâre din care face prte integrantă.
ART. 2. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 30 octombrie 2025.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Kovács Kriszta

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă