ro
 
Sâmbătă, 06. Decembrie 2025.

HOTĂRÂREA NR. 422/2025 pentru aprobarea modificării HCL nr. 226/2024 privind aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Sfântu Gheorghe prin investiții bazate pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”, finanțat în cadrul PR Centru în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens – cofinanțare, cheltuieli neeligibile, cu modificările ulterioare

17.10.2025
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 422/2025

pentru aprobarea modificării HCL nr. 226/2024 privind aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Sfântu Gheorghe prin investiții bazate pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”, finanțat în cadrul PR Centru în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens – cofinanțare, cheltuieli neeligibile, cu modificările ulterioare

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 61093/2025 al Serviciului elaborare, implementare proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Contractului de finanțare nr. 46/17.07.2024 încheiat în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, cu modificările ulterioare;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Ghidul solicitantului - Condiții de accesare a finanțării pentru proiectele etapizate aferente domeniilor: eficiență energetică, spații verzi, mobilitate urbană, infrastructură de transport, infrastructură educațională, patrimoniu natural și resurse balneare și dezvoltare urbană;
Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE

ART. 1. – Se aprobă modificarea articolului 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 226/2024 privind aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în Municipiul Sfântu Gheorghe prin investiții bazate pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”, finanțat în cadrul PR Centru în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens – cofinanțare, cheltuieli neeligibile, cu modificările ulterioare, și va avea următorul cuprins:
”Art. 2. - Se aprobă perioada de implementare aferentă etapei a II-a, între data semnării Contractului de finanțare nr. 46/17.07.2024 și 17.07.2026, în scopul finalizării integrale a proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în Municipiul Sfântu Gheorghe prin investiții bazate pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”, cod SMIS 325380”.”
ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Toth-Birtan Csaba, Direcția generală de dezvoltare proiecte și Direcția generală economică și finanțe publice municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 17 octombrie 2025.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Kiss-Bartha Annamária

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó