HOTĂRÂREA NR. 292/2025 privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Sfântu Gheorghe pe anul 2025
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 292/2025
privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului
Sfântu Gheorghe pe anul 2025
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 41600/2025 al Direcţiei generale economice și fiscale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 9/2025 privind bugetul de stat pe anul 2025 şi prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b și alin. (4) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă rectificarea bugetului local al municipiului Sfântu Gheorghe pe anul 2025 în sumă totală de 7.000.000 lei, din care Secţiunea de funcţionare în valoare de 5.906.560 lei şi Secţiunea de dezvoltare în sumă de 1.093.440 lei, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Se aprobă rectificarea programelor obiectivelor de investiţii finanţate din bugetul local, conform anexelor nr. 2-3 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
ART. 3. - Se aprobă rectificarea bugetului Teatrului ”Tamási Áron” din municipiul Sfântu Gheorghe, conform anexei nr. 4 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. - Se aprobă rectificarea bugetului Teatrului ”Andrei Mureșanu” din municipiul Sfântu Gheorghe, conform anexei nr. 5 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcția generală economică și finanțe publice municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe şi compartimentele de contabilitate din cadrul instituţiilor subordonate Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 14 iulie 2025.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Jánó Mihail |
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU SECRETAR GENERAL Burcă Otilia-Petruța |