ro
 
Miercuri, 01. Iulie 2026.

HOTĂRÂREA NR. 157/2026 privind aprobarea alocării unei sume de bani din bugetul local, pentru instituirea fondului de relaţii internaţionale, pe anul 2026

28.05.2026
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 157/2026

privind aprobarea alocării unei sume de bani din bugetul local, pentru instituirea fondului de relaţii internaţionale, pe anul 2026


Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 27.167/2026 al Direcţiei generale economice și fiscale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 43/2026 privind bugetul de stat pe anul 2026 şi prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b și alin. (4) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. - (1) Se aprobă alocarea sumei de 60.000 lei din bugetul local pentru instituirea unui fond de relaţii internaţionale, care va fi folosit pentru suportarea cheltuielilor de transport şi diurnă cu ocazia deplasărilor efectuate de către delegaţiile oficiale în străinătate.
(2) Din fondul de relaţii internaţionale se vor suporta şi cheltuielile deplasărilor în interes de serviciu ale personalului delegat din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, care vor fi achitate pe baza aprobării prealabile a primarului municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 2. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia generală economică și fiscală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 28 mai 2026.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

 Zsigmond József

CONTRASEMNEAZĂ 
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó