ro
 
Joi, 29. Octombrie 2026.

Un nou SepsiBook la sfârșitul lunii mai

05.12.2022

În ultimul weekend al primăverii anului viitor va avea loc cea de-a doua ediție a târgului de carte și a festivalului de literatură contemporană SepsiBook. Organizatorii au stabilit perioada exactă: 25-28 mai 2023, la Arena Sepsi.

„Interesul pe care prima ediție a SepsiBook l-a generat în rândul publicului din Sfântu Gheorghe, din judeţul Covasna, a depășit cu mult așteptările noastre. Acest lucru ne încurajează în mod evident să continuăm, intenția noastră fiind aceea de a oferi comunității noastre un eveniment livresc care va consolida și mai mult consumul cultural conștient în orașul nostru”, a subliniat primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

„SepsiBook este rezultatul colaborării a patru instituții care au realizat că lipsește și este necesar un târg de carte în Judeţul Covasna. Sunt convins că, pe termen lung, va deveni un eveniment important pe agenda culturală a Ținutului Secuiesc”, a subliniat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

Arena Sepsi s-a dovedit a fi un loc de desfășurare excelent, cu 130 de invitați și 80 de puncte de program pentru prima ediție a târgului de carte, iar aproximativ 7.000 de persoane au vizitat SepsiBook în cele patru zile. 

„Am ridicat ștacheta la un nivel înalt încă de la prima ediție a SepsiBook și, ca organizatori, este o provocare să menținem același nivel. Este un avantaj faptul că avem o echipă de organizare bine pusă la punct, iar în curând vom începe consultările cu editurile și autorii pentru a-i găzdui la SepsiBook anul viitor”, a declarat directorul Bibliotecii Județene „Bod Péter”, Szonda Szabolcs, care este și director de programe al SepsiBook.

Târgul de carte și festivalul de literatură contemporană SepsiBook este organizat în parteneriat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Județean Covasna, Biblioteca Județeană „Bod Péter” și Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.

O nouă platformă digitală pentru depunerea cererilor și atribuirea locurilor de parcare de reședință în Sfântu Gheorghe
26.10.2026

Noul sistem a mutat întreaga procedură de licitație și atribuire în mediul online

Muzeul Steaua Roșie își deschide porțile cu trei zile de vizite gratuite
19.10.2026

Au început înscrierile pentru vizitarea muzeului comunismului de la Sfântu Gheorghe în perioada 23-25 octombrie

S-a lansat Com’ON Sepsi+ 2026: tinerii își pot înscrie ideile pentru comunitate până pe 10 noiembrie
19.10.2026

Anul acesta, programul se extinde din Sfântu Gheorghe în comunele Ghidfalău, Ilieni, Moacșa și Micfalău, inclusiv în satele aparținătoare. Echipele formate din cel puțin trei tineri cu vârste între 14 și 35 de ani se pot înscrie pe comonsepsi.ro până pe 10 noiembrie 2026, la miezul nopții.