ro
 
Sâmbătă, 07. Iunie 2025.

Sfântu Gheorghe este orașul programelor Minimis

11.11.2020

Un program de tip Minimis de sprijin al ideilor inovative va fi lansat în viitorul apropiat

O parte semnificativă a subvențiilor de tip Minimis acordate de Primăria Sfântu Gheorghe până acum a fost pentru rambursarea unei părți din impozitul pe proprietate impus întreprinderilor mici și mijlocii locale, dar de acum înainte municipalitatea se va concentra pe sprijinirea locurilor de muncă și încurajarea investițiilor pentru dezvoltarea afacerilor. În plus față de programele de sprijin lansate anterior, se așteaptă lansarea altora noi în viitorul apropiat.

„În următorii patru ani, pe tot ce înseamnă viaţă economică şi relaţia cu agenţii economici, doresc să lucrez cu domnul Édler András, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Județului Covasna, cu domnul Miklós Zoltán, care sperăm că începând cu 6 decembrie va fi deputat în Parlamentul României şi membru al Comisiei de Buget Finanţe, şi respectiv cu domnul Debreczeni László, consilier local și președinte al Comisiei Economice” – a anunțat primarul Antal Árpád într-o conferință de presă la care au participat și Édler András și Miklós Zoltán.

În ultimii ani, mai multe programe de sprijin de tip Minimis au fost lansate în Sfântu Gheorghe, prima plată fiind făcută în anul 2013, iar de atunci s-au plătit peste 7,5 milioane de lei în cadrul programelor către antreprenorii locali, iar până la sfârșitul anului această sumă se va apropia de 10 milioane de lei. În bugetul anului viitor, Primăria Sfântu Gheorghe intenționează să aloce câte 5 milioane de lei pentru fiecare semestru pentru subvențiile de tip Minimis.

„Consider că relația directă dintre municipalitate și antreprenori este una importantă. Cu ajutorul Consiliului Consultativ pentru Afaceri, vom găsi soluții la multe probleme, iar cooperarea este atât de utilă, încât dorim să o extindem şi la alte sectoare, cum ar fi educația sau activitățile sociale, și să înființăm consilii consultative similare”, a subliniat primarul Antal Árpád.

Miklós Zoltán a spus că obiectivul programelor de redresare economică a fost de a ajuta acele companii din Sfântu Gheorghe care au avut de suferit din cauza pandemiei de coronavirus. La elaborarea programelor s-a avut în vedere încurajarea investițiilor, îmbunătățind astfel competitivitatea, contribuind la economia locală și înmulțind sumele investite în oraş.

„Am reușit să lansăm rapid programe de sprijin pentru stimularea și protecția locurilor de muncă, am evaluat deja solicitările și am anunțat rezultatele. Am avut în vedere să derulăm programul rapid, eficient și fără probleme, deoarece în situația actuală, antreprenorii au cel mai puțin nevoie de incertitudine. Am reușit să lucrăm rapid, ne-am atins obiectivele și, ca urmare a granturilor aprobate, vor fi investiți peste un milion și jumătate de euro în cele două programe. Sumele vor rămâne în economia locală, așa că vom ajuta economia locală” – a detaliat Miklós Zoltán. Directorul Parcului Industrial din Câmpul Frumos a declarat că, în ceea ce privește programul Parcului, două cereri au fost deja luate în considerare, o cerere de 100 de mii de euro și una de 50 de mii de euro, fiind vorba de încă zece cereri de la companii care se mută în Parcul Industrial.

Potrivit lui Édler András, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Județului Covasna, s-a dovedit deja că programele de sprijin dezvoltate pentru Sfântu Gheorghe funcționează bine, putând fi aplicate și la nivel de județ.

„Marele nostru avantaj este că suntem o echipă mică, dar suntem rapizi, capabili și flexibili. Ne putem adapta oricând la situația existentă. În timp ce primul program anunțat a încercat să compenseze creșterea impozitelor pe proprietate, cele două noi programe au un efect de stimulare economică. În același timp, încercăm să găsim o modalitate de a face antreprenorii locali și mai pregătiți atunci când vine vorba de aplicarea pentru programe”, a explicat Édler András.

Pentru programul Covid Minimis, un total de 55 de companii au depus dosare de cerere, dintre care 49 au fost aprobate. Câștigătorii vor putea primi în total 2,1 milioane de lei, din bugetul total de 5 milioane de lei alocat pentru acest an. Cea mai mare sumă solicitată este de 242 mii lei, în timp ce cea mai mică este de 2.422 de lei, 18 dintre solicitanți fiind companii din domeniul HoReCa.

„Plata contribuţiei proprii poate fi o problemă pentru societăţile comerciale, dar este o chestiune de principiu. Plătind această contribuţie, antreprenorii sunt mai dedicați și mai atenți, dorim să încurajăm dezvoltările prin intermediul programelor, astfel încât sumele atrase să aibă impact. Este important să ne putem ajuta reciproc”, a spus Édler András.

Primăria Sfântu Gheorghe și Camera de Comerţ şi Industrie nu renunță la sprijinirea antreprenorilor locali afectaţi de pandemie, dar în același timp vor să încurajeze tinerii să-și pună în aplicare ideile creative, să înceapă noi afaceri și să creeze noi locuri de muncă. Prin urmare, un program de tip Minimis de sprijin al ideilor inovative va fi lansat în viitorul apropiat.

Punem orașul în mișcare! Sfântu Gheorghe se alătură pentru prima dată evenimentului „Noaptea Mișcării”
06.06.2025

Pe 13 iunie 2025, Sfântu Gheorghe face un pas istoric: devine primul oraș din afara Ungariei care se alătură inițiativei „Noaptea Mișcării”, un eveniment sportiv de o noapte care, în acest an, va mobiliza 57 de localități. Între orele 19:30 – 02:00, orașul nostru va găzdui o serie de activități sportive menite să promoveze un stil de viață activ și sănătos.

Sfântu Gheorghe sărbătorește redeschiderea oficială a Lacului din zona Gării: concert, film și dulciuri pe 8 iunie
05.06.2025

Duminică, 8 iunie, locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt invitați să ia parte la inaugurarea oficială a Lacului reabilitat din zona Gării, printr-un eveniment comunitar organizat între orele 12:00 și 23:00. 

Lacul din zona Gării se deschide oficial pe 1 iunie
29.05.2025

Pe 8 iunie va avea loc un picnic comunitar cu concert, filme şi surprize pentru copii.

Program complet Ziua Copilului la Sfântu Gheorghe
28.05.2025

Pe 1 iunie, cei mai mici dintre noi vor prelua din nou Piața Centrală și Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe. La fel ca în anii anteriori, organizatorii îi așteaptă pe copiii mici și mari în centrul orașului cu programe variate, jocuri și concerte.

S-au încheiat Zilele Sfântu Gheorghe – ediția a 32-a
13.05.2025

Duminică, ediția a 32-a a Zilelor Sfântu Gheorghe s-a încheiat cu concerte spectaculoase și un foc de artificii impresionant. Organizatorii consideră că seria de evenimente, desfășurată pe parcursul a 18 zile – o durată fără precedent – a fost un succes și au anunțat că ediția din 2026 va avea loc în perioada 24 aprilie – 3 mai.