ro
 
Sâmbătă, 27. Iunie 2026.

Pedibus împlineşte 3 ani de existenţă

15.05.2024

Aniversarea va fi sărbătorită vineri în Piaţa Centrală cu premii şi surprize pentru copii şi voluntari.

Programul Pedibus împlineşte pe 17 mai trei ani de când a fost lansat la Sfântu Gheorghe, fiind o inițiativă a Primăriei prin care se dorește motivarea elevilor din oraş să meargă la școală pe jos.

În ultimul an, Pedibus s-a bucurat de prezenţa a 678 de voluntari în cele 33 de săptămâni ale programului, dintre aceştia 60 fiind părinţi activi. Media zilnică totală pe cele 10 trasee a fost de aproximativ 150-160 de copii, cu un număr minim de 100 de elevi, iar cea mai numeroasă prezenţă a fost de 220 de copii într-o singură dimineaţă.

„Ne pregătim cu mare entuziasm pentru aniversarea a trei ani de la nașterea Pedibus, așa cum am făcut-o și în ultimii doi ani. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că atât copiii, cât şi părinții și însoțitorii se simt răsplătiţi în această zi. Dorim să le exprimăm recunoștința și mulțumirile noastre, deoarece ei sunt cei care mențin programul viu și în mișcare în fiecare zi. Programul nu este util doar pentru copii, deoarece am primit recent feedback că mai mulți pensionari s-au oferit voluntari să-și însoțească nepoţii pentru a-și îmbunătăţi propria sănătate”, spune Buslig Kincső, coordonatoarea Pedibus.

Pentru a marca aşa cum se cuvine împlinirea a trei ani de existenţă, organizatorii Pedibus au pregătit pentru vineri dimineaţă mai multe surprize pentru copii şi voluntari.

Programul pentru aniversarea de vineri va avea loc în Piaţa Centrală, în zona de lângă #SEPSI, instalaţia fiind îmbrăcată special pentru aniversarea Pedibus. Programul include o parte din obișnuitele exerciții de dimineață cu echipa Change Centre, multe baloane galbene, brioșe, cântarea imnului Pedibus de către elevii de la Școala Gimnazială „Nicolae Colan”. Ni se vor alătura mascotele echipei de baschet Sepsi-SIC și a echipei de fotbal Sepsi OSK.

Programul începe la ora 7:45 și durează cel mult până la ora 8:15, iar cele 10 trasee trebuie să ajungă la 7:40 în fața #SEPSI.

Traseele Lidl – Parc, Piaţa Calvin – Parc, Snack Bar – Parc, Simeria – Parc, Sala Sporturilor „Szabó Kati” – Parc vor pleca cu 5 minute mai devreme decât de obicei.

Cele două trasee către Şcoala „Nicolae Colan” (dinspre strada Sporturilor şi Fabrica de ţigarete) și cele două trasee către Şcoala „Váradi József” (dinspre Lido şi Școala Specială) vor fi însoțite de voluntari până în centru și de acolo înapoi la școală.

Cu această ocazie informăm şi părinții că toate cadrele didactice vor fi anunțate că va exista o întârziere de câteva minute la școală. 

Programul Pedibus a fost lansat în mai 2021, iar de atunci copiii participă zilnic la curse regulate, fiind așteptați în fiecare dimineață de către voluntari, în stațiile marcate din oraș, pentru a fi însoțiți pe jos până la școală.

Numărul traseelor Pedibus a ajuns la 10, acoperind un număr de 7 școli din oraș. Lungimea totală a traseelor Pedibus depășește 13 km, iar pentru a acoperi această distanță, Pedibus are nevoie zilnic de cel puțin 18 șoferi. Coordonatorii programului îi îndeamnă în continuare pe cei care au posibilitatea, să se ofere voluntari pentru a-i însoți pe elevi până la școală.

Organizatorii doresc să transmită mulțumiri speciale tuturor celor care au fost alături de programul Pedibus pe parcursul celor trei ani și așteaptă cât mai mulți copii și voluntari pe trasee! Adulții care doresc să-i însoțească dimineaţa pe copiii care participă la programul Pedibus pot contacta organizatorii la numărul de telefon 0744830819 sau prin e-mail la busligkincso@gmail.com.

Informații utile despre programul Pedibus, dar și despre traseele acestuia pot fi găsite AICI.

Știință și relaxare într-un singur loc: ce ne va aştepta în noul centru științific care se construiește în fosta fabrică de țigarete?
26.06.2026

Sfântu Gheorghe a ajuns la o nouă piatră de hotar, deoarece șase clădiri de patrimoniu industrial din cadrul fostei fabrici de țigarete, aflate în prezent în stare de degradare și neutilizate, vor găzdui în viitorul apropiat un centru educațional și științific.

Nimeni nu este lăsat în urmă!
25.06.2026

Se lansează programul „Assisto 65+ Servicii Integrate” în Sfântu Gheorghe

Terenurile de sport școlare pot fi folosite și în timpul vacanței de vară la Sfântu Gheorghe
25.06.2026

Pentru a sprijini un stil de viață sănătos, în consultare cu instituțiile de învățământ locale, pistele de alergare și terenurile de sport din curțile școlilor vor rămâne deschise și pe perioada vacanței, astfel încât oricine le poate folosi – cu respectarea regulamentului intern al instituțiilor – și în timpul vacanței de vară.

Proiect de normalitate la Sfântu Gheorghe: statuia lui Mihai Eminescu va fi amplasată în oraș
24.06.2026

Primarul Antal Árpád și președintele PNL Covasna, Olimpiu Floroian, au anunțat demararea proiectului, ca urmare a unui acord menit să restabilească punțile de comunicare cu comunitatea românească locală, rămasă fără reprezentare în Consiliul Local după alegerile din 2024

Sâmbătă vor fi date în folosinţă bărcile şi hidrobicicletele de pe Lacul din zona Gării
23.06.2026

În weekend va începe şi un nou sezon la Ştrandul din Sfântu Gheorghe