ro
 
Vineri, 06. Noiembrie 2026.

Patinoar artificial, ecoinsule de colectare a deşeurilor în tot oraşul şi 12 staţii de încărcare pentru maşini electrice

30.06.2022

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea oraşului.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe s-a întrunit joi în şedinţa ordinară a lunii iunie, aleşii locali adoptând 40 de hotărâri.

Printre acestea se numără construirea unui patinoar artificial la Sfântu Gheorghe, a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru amplasarea a aproximativ 100 de ecoinsule de colectare a deşeurilor în tot oraşul, dar şi amenajarea a 12 staţii de încărcare pentru maşini electrice.

Pentru că obiectivul autorităţilor locale din Sfântu Gheorghe este asigurarea infrastructurii necesare pentru practicarea unei palete cât mai largi de sporturi de masă, Primăria a început demersurile pentru construirea unui patinoar artificial modern lângă Arena Sepsi. Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Local a aprobat joi acceptarea donaţiei făcută de Fundaţia Mens Sana constând în documentaţia tehnico-economică pentru construirea patinoarului cu o capacitate de aproximativ 2.000 de locuri. Odată construit, acesta va oferi cadrul necesar pentru generaţiile viitoare de sportivi şi ar asigura baza obţinerii unor performanţe la nivel naţional şi internaţional. 

În ceea ce priveşte proiectul „Colectare deşeuri SMART”, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru achiziţionarea şi amplasarea a aproximativ 100 de ecoinsule de colectare selectivă a deşeurilor în toate locaţiile de colectare a deşeurilor de pe teritoriul oraşului. În acelaşi timp, prin amplasarea ecoinsulelor se doreşte implementarea sistemului „plăteşti cât arunci” pentru toţi locuitorii oraşului. 

Conform proiectului, în locul punctelor de colectare a deşeurilor aflate în cartierele de blocuri vor fi amenajate ecoinsule dotate, printre altele, cu detectoare de greutate şi volum precum şi cu sistem de înregistrare şi monitorizare. O astfel de insulă de colectare a deşeurilor a fost amplasată anul trecut pe strada Stadionului, unde s-a dovedit a fi foarte eficientă, marea majoritate a locuitorilor colectând deşeurile selectiv.

Nu în ultimul rând, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru amplasarea a 12 staţii de încărcare pentru maşini electrice în Sfântu Gheorghe, parte a unui program de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi derulat de Ministerul Mediului.

În cadrul acestui proiect, Municipiul Sfântu Gheorghe doreşte să achiziţioneze şi să amplaseze staţii de încărcare pentru maşini electrice în mai multe locaţii din oraş: str. Daczo, str. Sporturilor (lângă Ştrand), str. Lalelei colţ cu Narciselor, în parcarea Lidl, în parcarea blocurilor ANL de pe str. Gen. Grigore Bălan, str. Pescarilor, str. Gábor Áron, str. Vasile Goldiş nr. 1-2, dar şi pe Aleea Tineretului.

În plus faţă de aceste locaţii, Consiliul Local a aprobat deja în luna mai proiectul tehnic pentru amenajarea altor 3 stații de încărcare pentru vehicule electrice în stațiunea Șugaș Băi (în parcarea de pe Drumul apelor minerale), pe strada Kőrösi Csoma Sándor nr. 8 (lângă Cinema Arta) şi în parcarea Arenei Sepsi.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.