ro
 
Miercuri, 27. May 2026.

Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” este cea mai ecologică instituţie de ínvăţământ

26.02.2013


S-au strâns douăzeci de tone de deşeuri colectate selectiv în cadrul concursurilor şcolare organizate de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe în parteneriat cu S.C. Tega S.A. Ultima etapă a concursului între clase a fost organizată în Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” vineri, 22 februarie. Concursul şi premiile acestuia, cintezele australiene zebrate au reuşit să mobilizeze treizeci şi nouă de clase, care în total au adunat peste nouă tone de deşeuri de ambalaje, ceea ce înseamnă trei containere de marfă umplute cu hârtie reciclabilă, respectiv trei transporturi de flacoane de plastic, cutii de aluminiu şi sticlă. Câştigătorul concursului este clasa a IV-a D, care a colectat în totalitate 1316 kg de deşeuri reciclabile, iar locul doi - împreună cu premiile individuale alese în spiritul modului de viaţă ecologic - a fost câştigat de clasa a II-a A cu 1286 de kg de deşeuri refolosibile.

Competiţia care promovează modul de viaţă ecologic a fost organizată în cele trei mari şcoli din oraş: Liceul Teoretic „Székely Mikó”, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”. În cele trei zile petrecute în căutarea Claselor reciclări, organizatorii au colectat aproape 20 de tone de ambalaje reciclabile, ceea ce înseamnă 40 % din cantitatea de deşeuri refolosibile colectate lunar în municipiul Sfântu Gheorghe. Iar dacă luăm în considerare faptul că prin reciclarea unei tone de hârtie sunt salvaţi de la tăiere 17 de arbori, putem afirma că tinerii din Sfântu Gheorghe au salvat cel puţin 250 de copaci.

Această iniţiativă este parte a concursului pentru titlul  „Oraşul reciclării”, concurs la care s-au înscris 20 de oraşe, şi marele premiu constă într-o zonă de picnic complet amenajată conform Legii Picnicului în vigoare, aceasta având valoarea de 15.000 de euro. Concursul care promovează şi stimulează colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje este iniţiativa Eco-Rom Ambalaje S.A. Condiţia de bază pentru câştigarea titlului de „Oraşul reciclării” este ca locuitorii oraşului să colecteze o cantitate cât mai mare de deşeuri de ambalaje, deoarece se va lua în calcul şi raportul dintre cantitatea de deşeuri/ cap de locuitor, iar pe lângă acestea, se va puncta şi calitatea serviciilor.

Premiile care vor fi oferite în cadrul concursurilor între clase sunt oferite de S.C. Korall S.R.L., Florăria Cyclamen, Florăria Julia, Florăria Nefelejcs, Eco-Rom Ambalaje S.A., S.C. Tega S.A., cât şi de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe. Partener media al acestei campanii este Friss FM.


„Clasa reciclării", IV-a D - Liceul „Mikes Kelemen”

SepsiBook încheie ediția a cincea cu aproape 12.000 de vizitatori
18.05.2026

Cea de-a cincea ediție a Târgului de Carte și Festivalului de Literatură Contemporană SepsiBook s-a încheiat duminică la Sfântu Gheorghe cu un bilanț de peste 11.600 de vizitatori, confirmând interesul constant al publicului pentru lectură, evenimente culturale și întâlniri dedicate literaturii contemporane. Organizat pe parcursul a patru zile la Sepsi Arena, evenimentul a mizat și în acest an pe apropierea de noile generații de cititori, pe consolidarea micro-comunităților culturale și pe construirea unei experiențe care depășește formatul clasic al unui târg de carte.

SepsiBook transformă din nou Sfântu Gheorghe într-un centru al literaturii contemporane
11.05.2026

Între 14 și 17 mai, Arena Sepsi găzduiește cea de-a cincea ediție a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, unul dintre cele mai dinamice evenimente culturale dedicate lecturii din regiune. Aproape 150 de invitați, 115 evenimente, 56 de edituri – dintre care nouă prezente pentru prima dată – și 43 de standuri editoriale vor transforma, timp de patru zile, Sfântu Gheorghe într-un spațiu al întâlnirilor literare, al dialogului interdisciplinar și al experiențelor culturale dedicate tuturor generațiilor.

Restricții de circulație și parcări închise în centrul orașului pentru parada motocicliștilor
08.05.2026

Evenimentul are ca scop sensibilizarea conducătorilor auto asupra prezenței motocicliștilor în trafic.

SepsiRUN 2026 – 12–13 iunie. Când Sfântu Gheorghe aparține alergătorilor!
06.05.2026

Scopul evenimentului rămâne și anul acesta reunirea celor interesați de alergare, mișcare și un stil de viață activ, fie că este vorba de începători, amatori sau sportivi cu experiență.