ro
 
Joi, 06. Noiembrie 2025.

S-a încheiat votarea on-line

25.02.2013

Ca şi anul trecut, şi în acest an, pe primul loc se află crearea de locuri de muncă, după părerea locuitorilor oraşului nostru. Acest lucru a reieşit în urma rezultatelor votării on-line, iniţiată de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

Pe site-ul în limba maghiară a Primăriei au votat aproape o mie de persoane, exprimându-şi părerea în legătură cu priorităţile municipalităţii din acest an, şi care ar fi domeniul pentru care să se aloce cea mai mare sumă de bani din buget, cetăţenii putând alege din treisprezece domenii de activitate. Fiecare votant a putut alege trei domenii, iar din rezultare a reieşit faptul că cel mai important domeniu ar fi crearea de locuri de muncă, această opţiune fiind aleasă de 578 de persoane (23,75%). Pe locul doi în alegerea cetăţenilor se află sprijinirea tineretului şi a sportului, cu aproape trei sute de voturi. Cei care şi-au exprimat părerea prin votul on-line nu ar aloca foarte mulţi bani pe iluminatul public şi nici pe transportul în comun.

Pe site-ul în limba română a Primăriei, părerile sunt asemănătoare, şi aici votanţii fiind de părere că cel mai important domeniu de activitate ar fi crearea locurilor de muncă, această alegere fiind urmată de dezvoltarea în educaţie, şi sprijinirea activităţilor de tineret şi sport.

Doamna Sztakics Éva, viceprimar al Municipiului Sfântu Gheorghe a spus că municipalitatea poate influenţa crearea locurilor de muncă doar în mod indirect, iar prin construirea Parcului Industrial de la Câmpul Frumos, conducerea oraşului speră să se creeze mai multe sute de locuri de muncă în oraşul reşedinţă de judeţ.

- Consider că este logică cea de-a două opţiune a votanţilor, aceea de sprijinire a activităţilor de tineret şi sport, căci oamenii sunt conştienţi de faptul că viitorul stă în tineri. Sportul este o condiţie esenţială pentru o viaţă sănătoasă, în ultimii ani am reabilitat mai multe săli de sport din diferite şcoli ale oraşului nostru, şi ceea ce mai trebuie să facem, este să organizăm funcţionarea acestora. Sunt foarte populare şi pârtiile de schi de la Băile Şugaş, iar în baza proiectului „Drumul apelor minerale” am reuşitr să inaugurăm şi centrul de recreere – a mai adăugat doamna viceprimar.

Cetăţenii oraşului consideră că este importantă şi dezvoltarea infrastructurii, municipalitatea putându-se lăuda cu foarte multe proiecte câştigătoare. Evident, este supărătoare starea actuală, dar altfel nu se pot face reparaţii şi reabilitări de drumuri şi străzi.

- Cultura a primit şi ea, la rândul ei, multe voturi, fapt ce ne dă încredere că activităţile noastre de susţinere a instituţiilor noastre nu sunt în zadar, căci suntem buni în acest domeniu şi considerăm că este unul foarte important şi pe viitor – a spus doamna viceprimar Sztakics Éva.

După părerea dumneaei, transportul în comun se află printre ultimele categorii în opţiunea votanţilor, deoarece oraşul nostru este unul mic, numărul celor care utilizează aceste servicii este mic, dar şi aici se întâmplă dezvoltări, autobuzele fiind mai moderne şi mai comode. A fost modernizată şi reţeaua de iluminat public, proiectul parcului voltaic se află în faza presemnării contractului, acest parc foto-voltaic fiind primul din ţară, care se află în proprietatea municipalităţii.

Ziua porților deschise pentru cei care doresc „Ceasul Assisto”
03.11.2025

Evenimentul va avea loc în data de 6 noiembrie, joi, între orele 9:00 și 17:00, la sediul Direcției (Sfântu Gheorghe, str. Erege nr. 19).

Perioada de votare a finaliştilor Best of Sepsi, prelungită până pe 9 noiembrie
28.10.2025

Gala în care vor fi anunţaţi câştigătorii va avea loc pe 7 februarie

Campanie comună pentru creșterea siguranței rutiere
23.10.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sprijină inițiativa Inspectoratului de Poliție Județean Covasna privind intensificarea acțiunilor de educație rutieră și informare a cetățenilor, în scopul reducerii numărului de accidente grave de circulație

Sfântu Gheorghe se pregătește pentru viitor
23.10.2025

Curs despre inteligența artificială pentru conducătorii administrației publice

Începe votul pentru finaliştii Best of Sepsi 2025 – alege-i pe eroii de zi cu zi din Sfântu Gheorghe
17.10.2025

În perioada 20 octombrie – 2 noiembrie 2025, locuitorii sunt invitați să își exprime votul pentru finaliștii celor nouă categorii ale competiției, care îi premiază pe „eroii de zi cu zi” ai comunităţii.