ro
 
Sâmbătă, 11. Aprilie 2026.

Campanie pentru desfiinţarea cerşetoriei

12.10.2012

Conducerea oraşului şi-a propus ca obiectiv important eradicarea unui fenomen care-i deranjează pe mulţi, aşa că de săptămâna viitoare începe campania împotriva cerşetoriei. Pentru acest lucru se cere ajutorul locuitorilor, deoarece aceştia nemaidând bani, nu mai rentează pentru cerşători să vină în oraş – despre acestea vorbind ieri la conferinţa de presă Antal Árpád, edilul oraşului.

Primarul oraşului Sfîntu Gheorghe a spus că din a doua parte a săptămânii viitoare vor începe o campanie foarte puternică pentru eradicarea fenomenului cerşetoriei. Vor colabora cu diferite instituţii, cu Poliţia Locală, cu Jandarmeria, iar cu ajutorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului îi vor înfrunta pe cerşetori. În acelaşi timp, primarul municipiului îi roagă pe locuitori să participe şi ei la succesul acţiunii prin a nu mai da bani persoanelor care cer pe stradă, numai aşa putând fi stopat acest fenomen neplăcut.

- Acest lucru ar fi important pentru că ştim foarte bine că în multe cazuri cerşetoria se desfăşoară în cadru organizat, acei cîţiva lei pe care-i dăm din milă ajung de fapt în cercuri obscure, deci nu sunt un venit zilnic al celor care cerşesc. Să apelăm cu încredere la numărul gratuit  al Poliţiei (0800.800.767) dacă ne întâlnim cu un cerşetor – ne-a spus Antal Árpád. Sfântu Gheorghe are în acelaşi timp cerşetori locali, dar şi de import.  Copiii rromi din Őrkő vin la cerşit, dar vin oameni şi din localităţile Hetea şi Vâlcele. Cu sprijinul Poliţiei Comunitare cerşetorii minori vor fi duşi în Căminul Social Sing Sing, care va fi eliberat în curând, unde va funcţiona un centru provizoriu, despre acest subiect se va discuta luni în şedinţă şi se va lămuri problema.

- Eu aş dori ca părinţii acestor minori să meargă după ei, să primească un avertisment, dar dacă se mai repetă o dată să fie găsit copilul pe stradă, ar fi corect să se înceapă procedurile legate de decăderea din drepturile părinteşti. Credinţa mea este că dacă locuitorii şi instituţiile abilitate iau în serios această sarcină, atunci în jumătate de an fenomenul cerşetoriei din viaţa oraşului Sfântu Gheorghe va dispărea – a subliniat primarul Antal Árpád András.

SepsiBook 5: Programul noii ediții, o invitație la bucuria lecturii
03.04.2026

Cu un program ce mizează pe experiențe livrești  și dialog cultural, Târgul de carte și festivalul de literatură contemporană  SepsiBook își așteaptă publicul la Sfântu Gheorghe pentru cea de-a cincea ediție. Organizatorii au anunțat oficial, joi, primele repere: evenimentul va avea loc între 14 și 17 mai, la Arena Sepsi, spațiul deja consacrat în acest sens.

Ziua Internațională a Romilor se sărbătorește la Sfântu Gheorghe
01.04.2026

Ziua Internațională a Romilor este sărbătorită în întreaga lume, începând din anul 1990, în fiecare an pe data de 8 aprilie. 

Zilele Sfântu Gheorghe: Artiști și concerte pe scenă
31.03.2026

Cea de-a 33-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe abundă și în acest an în experiențe muzicale: în weekendul de festival, după reprezentațiile grupurilor de amatori locali, publicul este așteptat de formații care reprezintă stiluri muzicale diverse. Scena amplasată în Piața Centrală va funcționa în timpul zilei ca scenă a comunității, iar după ora 19:00 va răsuna în ritmurile trupelor locale și regionale.

Primăria Sfântu Gheorghe introduce programul „Vinerea Verde”
26.03.2026

Din aprilie, transportul public este gratuit pentru toată lumea în fiecare zi de vineri

Primăria Sfântu Gheorghe, toleranţă zero pentru vânzarea de alcool către minori!
25.03.2026

În urma unei acțiuni de control a Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, desfășurată în data de 26 februarie, la un local aflat pe strada 1 Decembrie 1918 au fost constatate abateri grave.