ro
 
Marți, 08. Septembrie 2026.

Programul „Porţi Secuieşti” în 2012

04.04.2012

În acest an, Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe organizează cea de-a treia ediţie a Programului „Porţi Secuieşti”. Datorită acestui program, anul trecut, la Coşeni şi Chilieni s-au ridicat 2 astfel de porţi de mici dimensiuni, şi una în Sfântu Gheorghe.

În parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna, pentru anul 2012, municipalitatea anunţă concurs pentru realizarea şi amplasarea unor astfel de porţi în Sfântu Gheorghe, Chilieni şi Coşeni. Proiectele se pot depune până la data de 29 iunie, iar informaţii suplimentare despre condiţii se pot obţine la numărul de telefon 0746-110766.

Condiţii de participare:
1.    Sprijinul pentru porţi secuieşti deja realizate se oferă doar în condiţiile în care sistemul de motive este tradiţional, s-au realizat din lemn de calitate, şi sculptura e conformă cu cerinţele specialiştilor Asociaţiei.
2.    Sistemul de motive al porţii este propus de specialişti.
3.    Meşterii tâmplari şi sculptorii sunt propuşi de specialiştii Asociaţiei.
4.    În cazul în care vor fi foarte multe solicitări, se va lua în considerare ordinea depunerii cererilor. Prioritate vor avea acele porţi care vor fi ridicate lângă drumul principal, în limita fondului disponibil.
5.    În cazul porţilor mai mici, sprijinul este de 1.500 de lei, reprezentând aproximativ o treime din valoare, iar în cazul porţilor mai mari, 2.000 de lei.
6.    Cofinanţarea va fi achitată de către Asociaţie meşterului, după ridicarea porţii, în baza facturii emise.
7.    Porţile care vor beneficia de cofinanţare trebuie să fie ridicate până la data de 1 decembrie 2012.
8.    Specialiştii Asociaţiei vor evalua până la data de 10 iulie proiectele depuse. În cazul în care numărul proiectelor este mic, acest program se va prelungi până când se epuizează fondurile.

La Sfântu Gheorghe a intrat în vigoare un orar adaptat începerii anului școlar și schimburilor de tură
07.09.2026

Pe baza experienței acumulate în perioada de testare de o lună și a sugestiilor primite din partea călătorilor, a fost introdusă o cursă destinată elevilor, a fost mărită frecvența mai multor linii în orele de vârf, au fost adăugate noi ore de plecare și a fost îmbunătățită deservirea zonei industriale și a comunei Arcuș.

Știință, artă și dezbateri: peste 3.500 de elevi înscriși la discuţiile de la a doua ediţie MindFormers
07.09.2026

Diminețile sunt dedicate în primul rând elevilor, iar după-amiaza porțile fostei Fabrici de Țigarete sunt deschise publicului de toate vârstele

Programul celei de-a doua ediții MindFormers: invitați internaționali, știință, workshopuri, instalații de lumină și world music în fosta Fabrică de Țigarete
01.09.2026

În perioada 16–19 septembrie, fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe prinde din nou viață. Timp de patru zile, publicul este așteptat la conferințe științifice și de popularizare a științei, workshopuri interactive, discuții, simulatoare speciale, o expoziție internațională de artă a luminii și un program muzical divers.

Au început înscrierile pentru cuplurile care sărbătoresc 50 sau 60 de ani de căsnicie
19.08.2026

Cererile pot fi depuse personal sau telefonic până la data de 15 septembrie.