ro
 
Miercuri, 23. Septembrie 2026.

Restricţia circulaţiei rutiere pe durata Zilelor Sfântu Gheorghe

03.05.2011

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe aduce la cunoştinţa publicului că la data de 3 mai, marţi de la ora 7.00 va fi închisă circulaţia rutieră pe starda Gábor Áron.

Începând de miercuri, 4 mai, de la orele 9,00, se închide circulaţia în Piaţa Sfântu Gheorghe (în jurul Magazinului Şugaş), pentru pregătirea Zilelor Sfântu Gheorghe, şi în data de 5 mai, cu începere de la orele 7,00, se închide circulaţia în tot centrul oraşului, cât şi pe porţiunile dintre străzile  Kós Károly, Kriza János şi Fabricii. Străduţele din spatele Magazinului Şugaş, în această perioadă, vor avea sens unic, astfel încât, vă rugăm să fiţi atenţi la indicatoare.


În perioada 5 - 8 mai, datorită închiderii circulaţiei, în centrul oraşului, se modifică şi traseul autobuzelor; în această perioadă, staţiile de autobuz de la BRD, de la Parcul Elisabeta şi din faţa Liceului de Artă vor fi nefuncţionale, şi staţia temporară va fi lângă tribunal.


În perioada mai sus menţionată, staţiile de taxi vor fi mutate temporar, pe banda exterioară a porţiunii dintre străzile dintre 1 Decembrie 1918, Nicolae Bălcescu şi  Arany János, şi la intersecţia de la Biserica Unitariană, pe banda marginală.


Rugăm comercianţii, ca pe perioada Zilelor Sfântu Gheorghe, să circule în zona restricţionată doar în perioada de aprovizionare, şi să nu lase autoutilitarele pe teritoriul târgului.


Organizatorii vă solicită înţelegere şi răbdare!

Se redeschide piscina municipală și continuă programul „Inițiere în sport” la Sfântu Gheorghe
21.09.2026

Funcționarea ambelor servicii reprezintă un efort financiar considerabil, însă administrația locală își asumă costurile, deoarece nu dorește să facă economii pe seama copiilor și a menținerii sănătății.

Realizări de succes în educație și infrastructură la Sfântu Gheorghe
10.09.2026

Bilanțul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

La Sfântu Gheorghe a intrat în vigoare un orar adaptat începerii anului școlar și schimburilor de tură
07.09.2026

Pe baza experienței acumulate în perioada de testare de o lună și a sugestiilor primite din partea călătorilor, a fost introdusă o cursă destinată elevilor, a fost mărită frecvența mai multor linii în orele de vârf, au fost adăugate noi ore de plecare și a fost îmbunătățită deservirea zonei industriale și a comunei Arcuș.

Știință, artă și dezbateri: peste 3.500 de elevi înscriși la discuţiile de la a doua ediţie MindFormers
07.09.2026

Diminețile sunt dedicate în primul rând elevilor, iar după-amiaza porțile fostei Fabrici de Țigarete sunt deschise publicului de toate vârstele

Programul celei de-a doua ediții MindFormers: invitați internaționali, știință, workshopuri, instalații de lumină și world music în fosta Fabrică de Țigarete
01.09.2026

În perioada 16–19 septembrie, fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe prinde din nou viață. Timp de patru zile, publicul este așteptat la conferințe științifice și de popularizare a științei, workshopuri interactive, discuții, simulatoare speciale, o expoziție internațională de artă a luminii și un program muzical divers.