ro
 
Marți, 29. Septembrie 2026.

Doamna ministru Elena Udrea, la Sfântu Gheorghe

18.12.2010

Ministrul dezvoltării, doamna Elena Udrea va vizita, la acest sfârşit de săptămână, şi municipiul Sfântu Gheorghe. Vizita domniei sale în oraş va fi legată de semnarea celor 7 contracte de finanţare, la proiectele depuse de primărie.


Lărgirea şi reabilitarea Căminului pentru persoane vârstnice „Zathureczky Bertha”, reabilitarea şi modernizarea Grupului Şcolar Puskás Tivadar şi Proiectul Integrat de Dezvoltare Urbană sunt printre cele şapte proiecte de finanţare.


Mai sunt şi alte 3 proiecte aflate în stadiu de pregătire, legate de Parcul Industrial de la Câmpul Frumos, Dezvoltarea Staţiunii Băile Şugaş, cât şi contruirea unei noi creşe pe strada  Kós Károly.


În cadrul vizitei, doamna ministru se va duce să vadă aripa nouă a Colegiului  Székely Mikó şi sala de sport  multifuncţională, aflată în curs de contrucţie. Va vizita şi Staţiunea Băile Şugaş pentru a vedea cât şi cum s-a realizat din banii primiţi de la minister şi în cadrul programului „Drumul Apelor Minerale”.

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit

Se redeschide piscina municipală și continuă programul „Inițiere în sport” la Sfântu Gheorghe
21.09.2026

Funcționarea ambelor servicii reprezintă un efort financiar considerabil, însă administrația locală își asumă costurile, deoarece nu dorește să facă economii pe seama copiilor și a menținerii sănătății.

Realizări de succes în educație și infrastructură la Sfântu Gheorghe
10.09.2026

Bilanțul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)