ro
 
Miercuri, 14. Octombrie 2026.

Au fost finalizate lucrările de asfaltare la podul peste Olt

13.12.2010

La începutul săptămânii trecute a avut loc predarea părţii modernizate a podului peste Olt din Sfântu Gheorghe – a declarat primarul  Antal Árpád András, în cadrul conferinţei de presă de joi.


Podul are deschise toate benzile de circulaţie, în schimb, stratul protector de asfalt va fi turnat doar anul viitor.


„Este liniştitor faptul că această sarcină a fost dusă la îndeplinire de contractant, aşa se poate vedea finalitatea lucrării şi este sigur că anul viitor vor reuşi să termine modernizarea întregului pod ” -  a mai adăugat edilul oraşului.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit