ro
 
Sâmbătă, 09. May 2026.

Parcul Industrial de la Câmpul Frumos, pe drumul cel bun

19.10.2010

În luna noiembrie, Consiliul Local va semna contractele cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru opt din proiectele finanţate prin Programele Operative Regionale. Valoarea cumulată a acestora se ridică la aproape 20 de milioane de euro.

“Cu puţin timp în urmă, am fost anunţaţi că şi proiectul pentru Parcul Industrial de la Câmpul Frumos va fi unul câştigător, urmând, ca în decursul lunii noiembrie, să semnăm contractul de finanţare.” - a declarat primarul Antal Árpád András.
Edilul oraşului a mai spus că în trei ani, conform planurilor, acest parc industrial ar putea asigura cel puţin o mie de locuri de muncă.
Pe terenul de 16 hectare de la Câmpul Frumos, se va contrui o clădire administrativă, urmând să se asigure, pe acest teren, toate utilităţile publice.  În acelaşi timp, se lucrează la un set de reduceri, oferte, care să fie foarte atractive pentru investitori.

Restricții de circulație și parcări închise în centrul orașului pentru parada motocicliștilor
08.05.2026

Evenimentul are ca scop sensibilizarea conducătorilor auto asupra prezenței motocicliștilor în trafic.

SepsiRUN 2026 – 12–13 iunie. Când Sfântu Gheorghe aparține alergătorilor!
06.05.2026

Scopul evenimentului rămâne și anul acesta reunirea celor interesați de alergare, mișcare și un stil de viață activ, fie că este vorba de începători, amatori sau sportivi cu experiență.

Zilele Sfântu Gheorghe: Restricţii de circulație
28.04.2026

Din cauza organizării celei de-a 33-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe, organizatorii atrag atenția că, începând de miercuri, 29 aprilie, ora 17:00, parcările din zona centrală vor fi închise, iar de joi, 30 aprilie, ora 09:00, până pe 4 mai, ora 12:00, circulația va fi restricționată.

Primăria Sfântu Gheorghe a interzis jocurile de noroc şi pariurile sportive în zonele rezidenţiale ale oraşului
24.04.2026

Aceste activităţi vor fi permise doar în zona industrială de la ieşirea din oraş spre Braşov