ro
 
Luni, 09. Noiembrie 2026.

Să urmărim programul „Vocea naturii”

23.06.2010
Asociaţia Könczei László a iniţiat un program educaţional pentru mediu, cu denumirea  „Vocea naturii”, care are ca scop atragerea atenţiei asupra folosirii ecologice a parcurilor şi zonelor verzi din oraş şi din zonele învecinate. Scopul campaniei este acela de a impulsiona locuitorii să producă cât mai puţine deşeuri, dar şi de a le refolosi şi revalorifica. În cadrul acestui program se desfăşoară o campanile radio, care a început în luna mai şi care va dura până în februarie anul viitor, mesajele legate de această campanie fiind aduse la cunoştinţa cetăţenilor oraşului, atât prin panourile uriaşe din pieţele oraşului, cât şi prin pliante distribuite cu ajutorul a 30 de voluntari. Informaţii legate de acest proiect, se pot cere sau se pot face notificări, la numărul de telefon 0744.306.987 sau la adresa tothbirtan@yahoo.com.
Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.