ro
 
Luni, 12. Octombrie 2026.

Mare larmă de Ziua Copilului, la Sfântu Gheorghe

08.06.2010
Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, în colaborare şi cu sprijinul acordat de  instituţiile municipale,  ONG-ri, fundaţii şi voluntari.

\"\"
Foto: Henning Eszter

Biblioteca Judeţeană “Bod Péter” şi Caritas le-a oferit copiilor o noutate, care a devenit cel mai popular punct al programului  şi anume „Maszattér”, un orăşel contruit pentru copii, unde se putea intra doar cu paşaport de copii. Tot o noutate a fost şi „Confecţionarea marionetelor”, în organizarea Trupei de păpuşari “Cimborák” a Teatrului Tamási Áron , care le-a permis copiilor să vadă  secrete din culisele teatrului de păpuşi. Asemănător programului de anul trecut, şi anul acesta,  copiii au participat  la jocuri de integrare, care i-a adus mai aproape de lumea specială a  celor cu dizabilităţi, dar au putut încerca şi nenumărate alte jocuri distractive şi de aptitudine.

\"\"
Foto: Vargyasi Levente

Şi târgul organizat de Ziua Copilului s-a bucurat de un real succes, aproape douăzeci de comercianţi vânzându-şi produsele. Participarea a fost complet gratuită şi în plus, Consiliul Local  le-a dăruit micilor participanţi steguleţe,  baloane, creioane colorate şi  bomboane.

\"\"
Foto: Henning János

Şi în acest an, ca şi în anii precedenţi, Ziua Copilului a fost organizată şi coordonată de Biroul de Imagine al Primăriei, scenariul evenimentului fiind făcut tot de el. Voluntarii Maltezi  şi-au asumat şi ei o muncă imensă, în cadrul activităţilor.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit

Se redeschide piscina municipală și continuă programul „Inițiere în sport” la Sfântu Gheorghe
21.09.2026

Funcționarea ambelor servicii reprezintă un efort financiar considerabil, însă administrația locală își asumă costurile, deoarece nu dorește să facă economii pe seama copiilor și a menținerii sănătății.