ro
 

Energie verde la Sfântu Gheorghe

17.05.2010
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe intenţionează înfiinţarea unei centrale electrice solare

În data de 30 aprilie, municipalitatea a depus proiectul care se referă la realizarea unei centrale solare care să genereze energie electrică. Conform planurilor, centrala electrică fotovoltaică ar acoperi necesarul de curent electric la 34 de instituţii publice şi ar asigura necesarul pentru iluminatul public.

Valoarea totală a proiectului este de 45,5 milione lei, din care  Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional pentru Creşterea Competitivităţii Economice finanţează 98%, astfel aportul propriu al municipalităţii fiind de 2%.

„Dorim să creem acest parc fotovoltaic pe drumul care duce spre Vâlcele, pe un teren de 4,4 hectare, pe un deal. În cazul în care acest proiect va fi câştigător, trebuie să contruim centrala în termen de 20 de luni,de la data semnării contractului. Energia astfel produsă ar fi introdusă în sistem, astfel încât, practic, ar trebui să achităm numai diferenţa dintre energia electrică folosită de instituţiile subordonate primăriei şi de iluminatul public şi cea produsă de centrala fotovoltaică, ceea ce ar duce la economii semnificative ale costurilor.”- a prezentat avantajele acestui proiect doamna viceprimar Sztakics Éva, cea care a pregătit documentaţia, împreună cu firma mureşeană  Eurotop Consulting.

Consiliul Local al Municipilui Sfântu Gheorghe a adoptat documentaţia, în cadrul şedinţei ordinare din 29 aprilie.

Se preconizează că întreţinerea anuală a centralei ar costa municipalitatea în jur de şaizeci de mii de euro, dar în acelaşi timp, ar putea oferi oportunităţi de locuri de muncă pentru mai mult de 10 oameni.

Conform informaţiilor, acesta este singurul proiect depus, de acest gen, din Transilvania, iar perioada de preaviz a expirat la sfârşitul lunii aprilie.

Uniunea Europeană sprijină utilizarea surselor regenerabile de energie, utilizarea energiei verzi.

În cazul introducerii  unor astfel de tehnologii, costurile sunt peste medie şi perioada de amortizare este şi ea mai lungă, cu toate acestea, mulţumită sistemului de sprijin al UE, şi Sfântu Gheorghe poate obţine sursele de energie regenerabilă.


Proiect de normalitate la Sfântu Gheorghe: statuia lui Mihai Eminescu va fi amplasată în oraș
24.06.2026

Primarul Antal Árpád și președintele PNL Covasna, Olimpiu Floroian, au anunțat demararea proiectului, ca urmare a unui acord menit să restabilească punțile de comunicare cu comunitatea românească locală, rămasă fără reprezentare în Consiliul Local după alegerile din 2024

Sâmbătă vor fi date în folosinţă bărcile şi hidrobicicletele de pe Lacul din zona Gării
23.06.2026

În weekend va începe şi un nou sezon la Ştrandul din Sfântu Gheorghe

Măsuri active pentru gestionarea prezenței urșilor în zonele locuite din Sfântu Gheorghe
22.06.2026

Un exemplar a fost recoltat în weekend de pe strada Fermei, iar pe Lunca Oltului a fost montată o capcană

Noaptea Muzeelor la Colecția Publică Cinegetică
18.06.2026

Colecția Publică Cinegetică se alătură ediției din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, organizată în data de 20 iunie 2026. Între orele 17:00 și 22:00, instituția îi așteaptă pe vizitatori cu un program diversificat, dedicat naturii, artei și cunoașterii științifice.

Noaptea Muzeelor 2026
16.06.2026

În noaptea de sâmbătă, 20 iunie, luminile vor rămâne aprinse din nou în spațiile expoziționale din Sfântu Gheorghe: Centrul de Artă din Transilvania, Spațiul Expozițional de Artă Contemporană MAGMA și  Muzeul Național Secuiesc