ro
 
Vineri, 06. Februarie 2026.

Locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt rugați să sesizeze cazurile de vandalism la Poliția Locală

19.02.2024

Poliția Locală Sfântu Gheorghe primește rar sesizări din partea populației referitor la cazurile de vandalism, astfel încât cu greu poate lua măsuri față de cei care deteriorează punctele de colectare a deșeurilor, spre exemplu. În prezent, în cadrul Departamentului pentru protecţia mediului lucrează 3 persoane repartizate în două schimburi, care anul trecut au fost solicitate să intervină în doar 2 astfel de cazuri. Pe de altă parte, mai multe hotărâri ale autorităților locale ar ajuta la menținerea curățeniei în zona punctelor de colectare.

Departamentul nostru pentru protecția mediului este mic, fiind format doar din două persoane, dar chiar și așa, trebuie să spun că primim puține sesizări cu privire la deteriorarea punctelor de colectare a deșeurilor. În 2023 am acționat în doar 2 astfel de cazuri, semnificativ mai puține față de numărul raportat de TEGA. Este adevărat și că tot ce putem face în astfel de cazuri este să îi amendăm pe cei pe care îi prindem în flagrant, dar și acest lucru contează pentru că se opresc, fie și pentru scurt timp. De multe ori, oamenii afirmă că polițiștii locali nu ajung la timp, însă este important de reținut că nu putem trimite, spre exemplu, colegii care lucrează la structura din domeniul circulaţiei să acționeze la orice încălcare. În orice caz, vom fi întotdeauna la fața locului atunci când vom primi o sesizare, chiar dacă ajungem mai târziu, nimeni nu are de pierdut nimic, pentru că cei care adună gunoiul au propriile rute, iar noi cu siguranță vom fi la una dintre următoarele destinații. Vreau să le atrag atenția locuitorilor că, în 2024, lăsarea deșeurilor lângă punctele de colectare nu poate să îi ajute pe cei nevoiași. Știm că mulți oameni fac acest lucru cu intenția de a ajuta, dar rezultatul este că avem gunoaie și articole vestimentare aruncate lângă punctele de colectare și nu este deloc eficient”, a explicat Hadnagy István, șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

Este important de știut că există o hotărâre separată a Consiliului Local, conform căreia gunoiul nu poate fi scos din containerul în care a fost aruncat. Acestă faptă se sancționează cu amendă cuprinsă între 300 și 1.000 de lei, iar dacă persoana este prinsă la fața locului, este obligată să pună gunoiul înapoi.

Conform datelor Poliției Locale, în 2023 au fost depistate puține persoane în astfel de situații, fiind înregistrate, în total, 27 de cazuri pentru care au fost emise 9 avertismente și 18 amenzi. Și scormonitul prin pubele și containere este interzis printr-o hotărâre a Consiliului Local, fapta fiind sancționată cu amedă cuprinsă între 150 și 300 de lei, însă pe parcursul anului trecut locuitorii orașului au făcut doar două sesizări despre astfel de cazuri.

Poliția Locală îi roagă pe locuitori să sune la Tel Verde 0800 800 767 dacă sunt martorii unor astfel de situații.

Poliția Locală Sfântu Gheorghe
Biroul de presă

Primarul Antal Árpád a prezentat un raport privind situația taxelor şi impozitelor locale din Sfântu Gheorghe
03.02.2026

Primarul a făcut și o retrospectivă, amintind că în decembrie 2025 Guvernul a modificat semnificativ legislația privind taxele locale

Record de audiență la Cinema Arta din Sfântu Gheorghe în 2025
29.01.2026

Cinema Arta din Sfântu Gheorghe, care a împlinit luna aceasta 9 ani, a depășit anul trecut toate recordurile anterioare: s-au vândut în total 51.614 bilete pentru 2.118 proiecții, astfel încât numărul spectatorilor a atins practic numărul total al locuitorilor orașului.

Milán și Anna, în topul preferințelor pentru numele nou-născuților în Sfântu Gheorghe în 2025
27.01.2026

Potrivit Compartimentului de Stare Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe în anul 2025 au fost întocmite 1.343 de acte de naștere.

S-au deschis înscrierile pentru participarea publicului la gala Best of Sepsi
23.01.2026

Evenimentul din 7 februarie va putea fi urmărit în direct și online

Primăria Sfântu Gheorghe modifică nivelul impozitelor locale pentru acest an
22.01.2026

Antal Árpád: „Ca primar am înţeles că 2026 este anul în care traiul de zi cu zi este mai important decât dezvoltarea, prezentul este mai important decât viitorul.”