ro
 
Sâmbătă, 11. May 2024.

Hotărâri cu caracter normativ: HOTĂRÂREA NR 189/2019 privind atribuirea denumirii unor străzi existente şi în curs de înfiinţare în Municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv denumirea unor obiective publice de interes local

30.05.2019 2019
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  189/2019

privind atribuirea denumirii unor străzi existente şi în curs de înfiinţare în Municipiul Sfântu Gheorghe,

respectiv denumirea unor obiective publice de interes local



Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 76174/2018 al Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Procesul Verbal nr. 76286/2018 încheiat la data de 22 octombrie 2018 şi Procesul Verbal nr. 76287/2018 încheiat la data de 06 decembrie 2018 al Comisiei de analizare şi de propunere de atribuire sau de schimbare a denumirii străzilor, pieţelor şi a altor spaţii publice respectiv a obiectivelor publice de interes local din Municipiul Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizul nr. 31211/2019 al Comisiei de atribuire de denumiri a judeţului Covasna;
Având în vedere Avizul favorabil al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină și Comisiei pentru tineret și sport ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor O.G. nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere parcurgerea procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c şi alin. (5) lit. d din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 


HOTĂRĂŞTE
 


ART. 1. - Se aprobă denumirea obiectivelor de interes public local în Municipiul Sfântu Gheorghe, după cum urmează:
a) SEPSI ARENA, sala de sport multifuncţională cu 3000 de locuri;
b) ROMÁN VILMOS, Baza de înot;
ART. 2. - Se aprobă atribuirea de denumiri pentru următoarele străzi existente în Municipiul Sfântu Gheorghe, care la data adoptării prezentei hotărâri nu au nici o denumire, astfel:
a) PIAŢA LUTHER, squarul de la intersecţia străzilor Fânului cu Lázár Mihály;
b) ALEEA FORTUNA, aleea pe care se află blocurile de locuinţe construite de Fortuna Park S.R.L. lângă ştrandul municipal;
c) IMREH ISTVÁN, strada situată la capătul străzii Izvorului, în partea sud-estică a acesteia;
d) GRĂDINA UJJVÁROSSY JÓZSEF, parcul de pe str. Cimitirului;
e) REZERVORULUI, strada paralelă cu str. Borvíz, în partea nordică;
f) STRÂMBĂ, strada din zona str. Ţigaretei şi str. Pârâului;
g) PĂRULUI, strada perpendiculară pe str. Fermei;
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotarâri se încredinţează Direcţiei de Gospodărie Comunală, Direcției Urbanism, Serviciului Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Direcţia Finanţelor Publice Municipale din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
   
Sfântu Gheorghe, la 30 mai 2019.

                             PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                                        CONTRASEMNEAZĂ
                                        Székely Kincsö                                                                                           SECRETAR
                                                                                                                                                     Kulcsár Tünde-Ildikó