ro
 

HOTĂRÂREA NR. 493/2022 privind aprobarea instituirii Programului multianual de interes local „Acordarea de sprijin financiar în vederea participării la cursuri de limba română sau maghiară,destinate vorbitorilor nonnativi”

15.11.2022
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 493/2022

privind aprobarea instituirii Programului multianual de interes local „Acordarea de sprijin financiar în vederea participării la cursuri de limba română sau maghiară,destinate vorbitorilor nonnativi”

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 62955/2022 al Direcției juridice și restituirea proprietăților din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 59571/12.09.2022 privind Oferta pentru cursuri de limba maghiară destinate vorbitorilor nonnativi de limba maghiară transmisă de Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Litere, prin Departamentul de Limbă Maghiară și Lingvistică Generală;
Având în vedere adresa nr. 527/22.08.2022 privind Oferta pentru cursuri de limba română destinate vorbitorilor nonnativi de limba română transmisă de Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Litere, prin Institutul Limbii Române ca Limbă Europeană - Departamentul de limbă, cultură și civilizație românească, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 59572/12.09.2022;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 4, art. 9 pct. 1 şi art. 13 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Sfântu Gheorghe, aprobată prin HCL nr. 356/2017;
Având în vedere parcurgerea procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b, lit. d și lit. e, alin. (4) lit. f, alin. (7) lit. a și alin. (9) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă instituirea Programului multianual de interes local „Acordarea de sprijin financiar în vederea participării la cursuri de limba română sau maghiară, destinate vorbitorilor nonnativi”.
ART. 2. – Se aprobă Regulamentul Programului „Acordarea de sprijin financiar în vederea participării la cursuri de limba română sau maghiară, destinate vorbitorilor nonnativi”, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Se aprobă încheierea unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe, pe de o parte, și Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Litere, prin Institutul Limbii Române ca Limbă Europeană - Departamentul de limbă, cultură și civilizație românească și Departamentul de Limba Maghiară și Lingvistică Generală, pe de altă parte, în vederea organizării și derulării Programului multianual de interes local „Acordarea de sprijin financiar în vederea participării la cursuri de limba română sau maghiară, destinate vorbitorilor nonnativi”.
ART. 4. - Se aprobă proiectul contractului de asociere, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. – Fondurile alocate finanțărilor nerambursabile în cadrul programului instituit prin art. 1 vor fi prevăzute în bugetele anuale ale municipiului Sfântu Gheorghe, începând cu anul 2022.
ART. 6. – Se aprobă alocarea din bugetul local pe anul 2022 a sumei de 100.000 lei, în vederea finanțării programului instituit prin art. 1.
ART. 7. – Cu semnarea contractului de asociere se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 8. – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, HCL nr. 106/2022 privind aprobarea instituirii Programului multianual de interes local „Sprijin financiar acordat tinerilor cu vârste cuprinse între 18-35 de ani în vederea participării la cursuri de limba română sau maghiară, destinate vorbitorilor nonnativi”, se abrogă.
ART. 9. – Executarea prezentei hotărări se încredinţează viceprimarului municipiului Sfântu Gheorghe, d-na Vargha Fruzsina, persoanei desemnate prin dispoziția primarului, Direcției Juridice și Restituirea Proprietăților și Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 15 noiembrie 2022.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Cserey Zoltán-Mihály

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexa 1

Anexa 2