Verdi: Requiem – Zilele Sfântu Gheorghe încep cu un concert vocal-simfonic inedit


A 30-a ediţie a Zilelor Sfântu Gheorghe începe cum se cuvine cu cel mai mare concert vocal-simfonic din orașul nostru, cu interpreți locali și invitați. Concertul aniversar va cuprinde Requiemul lui Verdi, care nu este doar o lucrare importantă a genului, ci și una dintre cele mai reușite și mai larg interpretate lucrări ale compozitorului. 

Șapte orchestre, șase coruri și patru soliști, 200 de artiști în total, vor interpreta operele. Vor evolua corurile Vox Humana, Laudate, Canticorum, Pro musica și Voces, cărora li se va alătura corul Filarmonicii din Târgu Mureș. Orchestrele vor fi alcătuite din artiști din Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Cluj, Sibiu și București, precum și elevi ai Liceului de Arte „Plugor Sándor”. Soliști: Anda Pop –  soprană (Brașov), Sebestyén-Lázár Enikő – mezzosoprană (Sfântu Gheorghe), Bartos Barna – tenor (Budapesta), Lőfi Gellért – bariton (Sfântu Gheorghe). Dirijor: Werner Gábor din Budapesta. 

Requiemul este o lucrare monumentală de muzică sacră, dar încă de la început a fost interpretat în principal ca piesă de concert, deoarece depășea cadrul slujbei religioase. Actuala producție va depăși ca dimensiuni Carmina Burana, o cantată scenică de Carl Orff, o colaborare muzicală similară care a avut premiera în 2018 și a fost prezentată cu mare succes, fiind considerată una dintre cele mai mari producții muzicale create în Ținutul Secuiesc la acea vreme. 

Acest concert unic va marca începutul celei de-a 30-a ediții a Săptămânii Culturale a Zilelor Sfântu Gheorghe. 

Data: Duminică, 23 aprilie 2023, ora 19:00.

Locația: Arena Sepsi

Durata: 90 de minute. 

Biletele pot fi achiziționate de pe eventim.ro sau personal de la Casa Municipală de Bilete (Piața Libertății nr. 1). Casa de bilete este deschisă luni și miercuri între orele 8:00 și 16:00, marți și joi până la ora 18:00 și vineri până la ora 15:00. Studenții, pensionarii și cei care au card de familie numeroasă pot cumpăra bilete cu reducere de la casa de bilete.