Vineri, 18. august 2017
Promovarea tradițiilor secuiești
Târgul Secuilor la Bucureşti – O mostră de cultură din regiune

În cadrul proiectului intitulat Tradiţii secuieşti – o incursiune în cultura secuilor din România, iniţiat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice (IPP) Bucureşti, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009–2014 prin programul Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european, a fost organizată în perioada 7-8 mai 2016 prima ediţie a Târgului Secuilor la Bucureşti.
Târgul a avut loc la ROMEXPO cu participarea a circa 40 de meşteri populari şi expozanţi din Secuime, care, prin produse de artă populară şi artizanat executate cu măiestrie, şi prin produse gastronomice specifice au adus mai aproape specificul Ţinutului Secuiesc, iar pe scena din apropierea standurilor au performat ansambluri de muzică tradiţională secuiască,invitând publicul interesat să savureze o mostră de cultură din regiune.
În cursul celor două zile ale târgului au trecut pe la standurile frumos decorate peste 15.000 de vizitatori, iar pe pagina Facebbok evenimentul a fost urmărit peste 190.000 de interesaţi. Expozanţii au fost copleşiţi de reacţiile pozitive ale publicului şi de laudele la adresa exponatelor. Fiind un târg interactiv, copiii au fost invitaţi să încerce diferite meşteşuguri tradiţionale: să decoreze inimioare de turtă dulce, să facă decoraţiuni din pănuşă sau mărgele, să sculpteze din lemn diferite figurine, iar la aceste activităţi s-au alăturat şi adulţii entuziasmaţi.

În cadrul evenimentului a avut loc lansarea monografiei şi a filmului realizat  prin proiect. În 2015 a avut loc o cercetare etnografică în raza municipiului Sfântu Gheorghe, care a avut ca scop principal cartografierea obiceiurilor, tradiţiilor şi a meşteşugurilor secuieşti în mediul lor natural. În urma studiului efectuat de către Pozsony Ferenc, etnolog – profesor universitar la Universitatea „Babeş-Bolyai” şi Kinda István specialist etnograf, a fost realizată monografia cu titlul  “Tradiţii secuieşti – o incursiune în cultura secuilor din România”, volum trilingv (română, maghiară şi engleză) ce va cuprinde ca şi anexă  un film documentar informativ (reporter: Erdély András, redactor, regizor: Várkonyi Eszter, imagine/editor imagine: Vargyasi Levente).
Lansarea monografiei şi filmului a fost urmat de o dezbatere la care au participat ambasadorul Ungariei şi un reprezentatn al ambasadei Franţei, reprezentanți ai Guvernului, oameni de cultură, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale oameni politici şi reprezentanţi ai sferei academice.

În deschidere directorul IPP, Elena Tudose, a lansat invitaţia către cei prezenţi dar şi publicului larg să cunoască Ţinutul Secuiesc, fără sintagma aşa numitul, şi nu din presa centrală, ci prin tradiţii şi cultură, la ROMEXPO sau mai bine prin vizite în Secuime. Primarul municipiului, Antal Árpád András şi-a exprimat convingerea că relaţiile româno-maghiare se pot dezvolta prin empatie şi dialog, totodată a subliniat faptul că asemenea evenimente sunt menite să distrugă zidurile vizibile şi invizibile ce despart comunităţile, amintind că pe vremea comunismului statul urmărea o politică agresivă şi de asimilare la adresa minorităţilor naţionale din România, politică ce oarecum este continuată şi în prezent. Pentru schimbări în acest sens este nevoie de multă muncă şi gândire comună, iar implicarea în acest proces a IPP-ului şi a organizaţiilor asemănătoare dă o speranţă că există o şansă reală pentru a schimba mentalităţile.

Invitaţii la dezbatere au subliniat importanţa convieţuirii paşnice a comunităţilor etnice, acest lucru poate fi atins prin deschidere, acceptare şi bani investiţi în cultură, în ocrotirea monumentelor istorice, în programe ce promovează punerea în valoare a tradiţiilor. Fostul ministru al culturii, doamna Hegedüs Csilla a tras semnalul de alarmă în privinţa subfinanţării culturii în România, arătând că, de vreme ce chiar şi Bulgaria alocă 1% din PIB pentru finanţarea culturii, în România această cifră este de doar 0,1%, iar din aceşti bani ajunge o sumă insuficientă pentru conservarea monumentelor istorice, a  moştenirii arhitecturale, iar fondurile dedicate finanţării programelor culturale ale minorităţilor naţionale din bugetul Ministerului Culturii sunt aproape inexistente.

Prima ediţie a Târgului Secuilor la Bucureşti s-a dovedit a fi un real succes, iniţiatorii şi organizatorii evenimentului au fost încurajaţi să continue şi să adauge noi elemente ce pot servi la demontarea prejudecăţilor, la apropierea dintre comunităţile etnice, spre folosul întregii societăţi. Primarul municipiului Sfântu Gheorghe a pledat pentru continuarea demersurilor în acest sens, exprimându-şi speranţa că după ce au fost prezentate valorile culturale ale regiunii, la anul să putem prezenta o incursiune în inovaţia secuiască.
Până atunci însă, pe la sfârşitul lunii mai, va avea loc lansarea monografiei şi a filmului de prezentare la Sfântu Gheorghe, în prezenţa autorilor şi a specialiştilor care au contribuit la realizarea acestora, urmând să anunţăm presa mai târziu despre acest eveniment.

Proiect finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009–2014 prin programul Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural European /eea grants (state donatoare: Norvegia Liechtenstein, Islanda) şi Guvernul României
Valoarea totală a proiectului: 560.460 lei
 


 



<< înapoi



Afişare pagină: 3348    

Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016


Evenimente


Selectează data !
 
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2017 - Hartă pagină