Duminică, 19. noiembrie 2017
  • Cea de-a noua publicație editată de Editura „Sepsiszentgyörgy” este o colecție de 391 de biografii ale unor personalități ale orașului Sfântu Gheorghe, încă din secolul al XVI–lea, carte redactată de istoricul local Demeter Lajos.

    Cu ocazia aniversării a 150 de ani de la naşterea marelui primar, Gödri Ferenc Jr., anul trecut a fost organizată la Sfântu Gheorghe o conferinţă pentru comemorarea acestui eveniment.

    Vineri, 28 iunie, începând de la ora 18,00, tânărul scriitor Miklóssi Szabó István se va prezenta la Ceainăria Culturală Tein.

    Invitatul Ceainăriei Culturale găzduită de Tein a fost unul din autorii cei mai complecşi ai literaturii contemporane maghiare. Poetul, scriitorul şi redactorul Lackfi János acceptă cu plăcere întâlnirile dintre scriitori şi cititori, deoarece, aşa cum a spus şi el, are convingerea că literatura trebuie coborâtă de pe piedestal.

    Invitatul Ceainăriei Culturale de miercuri, 12 iunie, de la ora 18, 00 va fi poetul Lackfi János din Ungaria.

    Sfântu Gheorghe – Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc, Biblioteca Judeţeană „Bod Péter”, Kónya et Kónya Ponopol şi Ceainăria Tein organizează duminică, 21 aprilie începând cu ora 17 evenimentul literar şi muzical „Az interkulturális irodalmi eset / Intercultural la plural.

    În Biblioteca Judeţeană „Bod Péter” pe data de 22 martie, vineri se organizează o zi inversată, adică personalităţile oraşului şi cititorii fideli ai bibliotecii vor fi cei care vor servi vizitatorii bibliotecii.


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Finantare programe sportive

Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2017 - Hartă pagină