Vineri, 18. august 2017

Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au prezentat în conferinţa de presă acele programe adiacente care vor face festivalul din acest an mai colorat, mai deosebit şi mai plin.


Programul a fost finalizat: organizatorii promit cel mai bogat program de până acum, Zilele Sfântu Gheorghe din acest an având cel mai puternic impact.


Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează licitaţie pentru ocuparea domeniului public cu ocazia târgului de Zilele Sfântu Gheorghe (27-29 aprilie) 2012.


În urmă cu trei ani, organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au anunţat că acest festival va fi sărbătoarea întâlnirilor. Scopul lor a fost să alcătuiască programe atractive care să-i ademenească acasă pe cei plecaţi în diferite colţuri ale lumii.


Înscrierea la Târgul Meşteşugarilor din cadrul Zilelor Sfântu Gherghe se desfăşoară în perioada 15 martie – 5 aprilie pe baza unei scrisori de intenţie (însoţită de fotografii ale articolelor produsele) trimisă la adresa de e-mail office@popartcov.ro.


Săptămâna culturală a celei de-a 21-a ediţii a Zilelor Sfântu Gheorghe va fi mai lungă cu o zi. Concertul de deschidere al festivalului devenit tradiţional, nu va fi susţinut duminică, ci deja sâmbătă.


Vineri, 10 februarie, organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au anunţat noi participanţi la Festival. Pe lângă  starurile invitate, au vorbit şi despre programul săptămânii culturale care va fi de calitate, dar în acelaşi timp, va fi şi distractiv.


De multă vreme te gândeşti că ai dori să fi mai mult decât un simplu participant la Zilele Sfântu Gheorghe? Ai dori să fi membru în echipa a cărei membri s-au întâlnit pentru prima oară anul trecut, dar au impresia că se cunosc de ani de zile?


Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi Fundaţia Pro Georgio Sancto organizează şi anul acesta Zilele Sfântu Gheorghe – unul din cele mai mari evenimente culturale şi artistice din Bazinul Carpatic.


În cadrul unei conferinţe de presă speciale, echipa organizatorică a Zilelor Sfântu Gheorghe a prezentat invitaţii de seamă din acest an.



Afişare pagină: 8916



Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016


Evenimente


Selectează data !
 
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2017 - Hartă pagină