Marţi, 22. septembrie 2020

 

26 de proiecte vor fi finanțate dintr-un buget total de 65 mii de lei

În cadrul programului Com’ON Sfântu Gheorghe, 30 de echipe și 39 de inițiative au intrat în concurs pentru votul publicului, susținut în perioada 27 august - 15 septembrie 2020. Rezultatele obținute sunt disponibile acum pe www.comonsepsi.ro.

De la inițiere la implementare

Procesul participativ lansat la sfârșitul lunii iulie a ajuns la o etapă nouă. Inițiativele tinerilor din Sfântu Gheorghe pentru programe și activități culturale, sociale, creative și de altă natură erau supuse unor evaluări tehnice, iar urmând această selecție votul publicului a decis rezultatul final. Inițiativele susținute prin vot de către comunitatea locală vor fi finanțate cu până la 2500 lei fiecare și implementate începând cu săptămânile următoare. Participarea la programele sprijinite va fi gratuită și deschisă.

Subiectele cele mai populare

Printre cele 39 de inițiative intrate în procesul de vot se găsesc unele care propun o continuitate a unui proiect inițiat și finanțat în cadrul programului Com’ON 2019, dar majoritar vorbim despre noi propuneri de programe și acțiuni în beneficiul comunității.

Inițiativele legate de muzică precum un concert virtual pentru sprijinirea muzicienilor din Sfântu Gheorghe sau evenimentul care oferă posibilitatea ca publicul să încerce 12 tipuri de tobe și percuție alături de un instructor erau aproape la fel de populare în rândul publicului ca și ideea seriei de evenimente propuse de un grup de tineret interconfesional. Printre subiectele cele mai populare în etapa votului public se numără de asemenea ședințe de înot pentru copiii orfani, inițiative de “împădurire urbană” sau de exemplu un picnic cu cântece și zicători, program lansat în 2019 și ajuns la a doua ediție în cadrul Com’ON Sepsi ’20.

Lista completă a inițiativelor câștigătoare se poate accesa pe platforma www.comonsepsi.ro, iar în cele ce urmează se va întocmi calendarul de evenimente pentru perioada septembrie-noiembrie cu programele propuse. Informațiile vor apărea permanent pe paginile de socializare Com’ON (fb.com/comonsepsi, Instagram: @comonsepsi) și pe pagina web.

Com’On Sfântu Gheorghe se realizează cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Sfântu Gheorghe, fiind organizat de Asociația Culturală și de Tineret Prospero în parteneriat cu Grupul PONT.

 




<< înapoi


Afişare pagină: 685    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Anunţuri
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Guvernanţă corporativă
Administrator public
Structură
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Direcţia de Asistenţă Socială: Angajări și formulare
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Impozite şi taxe locale
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți
Programul Hai Acasa
Biroul Electoral


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2020 - Hartă pagină