Sâmbătă, 4. iulie 2020

 

Viața culturală din Sfântu Gheorghe se revigorează încet-încet. Pentru a reduce răspândirea epidemiei de coronavirus, instituțiile culturale ale orașului și-au închis porţile pentru public în martie, iar majoritatea s-au mutat de atunci în mediul online.

În această perioadă, conform prevederilor legale oficiale, teatrele, sălile de expoziții și biblioteca așteaptă din nou publicul. Spectacolele vor avea loc în principal în aer liber, cu respectarea reglementărilor de protejare a sănătăţii.

Teatru de vară în curtea TAM

Curtea „Teatrului Andrei Mureșanu” (TAM) se transformă, începând cu data 19 iunie, în Teatru de Vară. Spectatorii sunt așteptați să urmărească două dintre cele mai îndrăgite piese de teatru din repertoriul TAM.

Spectatorii vor putea urmări piesa „Doi galbeni” a regretatei actrițe Mirela Bucur, o comedie inspirată din „Punguța cu doi ani” scrisă de Ion Creangă, și piesa „Toți privesc înainte” scrisă de dramaturgul Mihai Ignat, și regizată de Sebastian Marina, iar biletele sunt disponibile online pe www.biletmaster.ro.

Capacitatea maximă pentru fiecare reprezentație este de 15-20 de locuri, cu respectarea distanței între participanți, iar între spectacole va exista o oră pauză.  

Conducerea teatrului atrage atenția că purtarea măștii de protecție este obligatorie chiar dacă spectacolele vor fi jucate în exterior, iar spectatorilor le va fi măsurată temperatura.

Programul spectacolelor poate fi găsit pe site-ul teatrului, www.tam.ro.

Seri de vară în Grădina Muzeului

Teatrul „Tamási Áron” va susține în iunie spectacole în aer liber în Grădina Muzeului Naţional Secuiesc. Pentru prima dată în istoria teatrului maghiar din Sfântu Gheorghe, vor avea loc o serie de spectacole de vară, acum când a devenit posibilă prezentarea de spectacole în aer liber.

Publicul va fi surprins cu noi spectacole realizate într-un mod special, astfel că vor fi prezentate trei texte contemporane în cursul lunii iunie: o piesă plină de umor special, „Regina torturilor” de Pintér Béla, regizată de Pálffy Tibor; spectacolul „Felhőtektonika” după textul liric al portoricanului José Rivera, în regia lui Bocsárdi László; piesa autorului român Andreea Vălean, „Dacă vreau să fluier, fluier”, regizată de Zakariás Zalán.

Din cauza condițiilor meteo imprevizibile, fiecare spectacol este programat de două ori. Astfel, biletele achiziționate şi nefolosite din cauza vremii, vor fi automat valabile pentru spectacolul programat a doua zi.

Spectatorii pot cumpăra biletele online pe www.biletmaster.ro, dar dacă nu au această posibilitate, pot face acest lucru și la Casa Municipală de bilete care este deschisă de luni până joi între orele 9:00-16:00, vineri între 9:00-13:00, dar și cu o oră înainte de spectacole, la faţa locului. Biletele cu reduceri pot fi cumpărate personal doar la Casa Municipală de bilete. Rezervările se fac în ordinea sosirii. Teatrul oferă dezinfectant de mână și măşti pentru toți spectatorii.

Programul spectacolelor și detalii suplimentare pot fi vizualizate pe site-ul teatrului, www.tasz.ro.

Jonglerii cu foc cu actorii M Studio

Compania M Studio pregătește şi un spectacol în aer liber: în a doua jumătate a lunii iunie, spectacolul de jonglerii cu focul intitulat „Dans de foc” va fi prezentat în diferite părți ale orașului.

Inspirată de tradițiile circului, compania va efectua cascadorii de jonglerie în mai multe locuri din oraș. Ideea spectacolului de foc improvizațional s-a născut în urmă cu mai bine de zece ani în timpul repetiției unui spectacol de teatru de circ regizat de Uray Péter. Apoi, actorii au făcut cunoștință cu tehnica poi prin jonglerul de foc Molnár Hajnalka.

Datele și locurile spectacolelor vor fi disponibile în curând pe site-ul companiei, www.m-studio.ro.

Teatru de păpuși în aer liber

Teatrul de păpuși Cimborák își reînnoiește spectacolul prezentat anterior, „A buták versenye”, și îl va prezenta în a doua jumătate a lunii în Parcul Elisabeta.

Spectacolul, bazat pe poveștile lui Benedek Elek, se bazează pe tradiția poveștilor populare şi este recomandat vârstelor de cel puţin 6 ani.

Centrul de Artă din Transilvania pregătește două expoziții

Centrul de Artă din Transilvania își va redeschide porțile pe 9 iunie, iar până pe 4 iulie vor avea loc două expoziții de grafică, ale lui Soó Zöld Margit şi Sipos László, vernisajul expoziţiilor având loc online în luna martie.

Centrul de Artă din Transilvania poate fi vizitat de marți până vineri între orele 10 și 17, iar sâmbăta între orele 10 și 18.

S-a redeschis şi Expoziţia Cinegetică

De la începutul lunii iunie, Colecția Publică Cinegetică a Ţinutului Secuiesc poate fi din nou vizitată, fiind respectate toate reglementările Ministerului Sănătății, pentru a preveni răspândirea epidemiei de coronavirus.

Pe baza acestora, vizitatorii trebuie să poarte mască, să-şi dezinfecteze mâinile și să mențină o distanță de 2 metri față de ceilalți vizitatori pe toată durata vizitei. Temperatura corpului la intrare este măsurată, iar intrarea cu o temperatură corporală mai mare de 37,3 grade Celsius este interzisă.

Pe perioada pandemiei nu se vor organiza tururi ghidate. Vizitatorii care nu pot ajunge fizic la Expoziţie, sunt invitați la o plimbare virtuală în cadrul Colecției Publice Cinegetice, intrând pe pagina www.vadon.ro.

Programul de vizitare este de marți până sâmbătă între orele 10:00-17:00 și duminică între orele 10:00-14:00. Intrarea este 10 lei, iar pensionarii, copiii şi studenții pot beneficia de bilete cu reducere de 50%, la preţul de 5 lei.

Cărțile pot fi împrumutate din nou

Din 2 iunie este posibil să împrumutați din nou cărți de la Biblioteca Județeană „Bod Péter”, iar pentru siguranța cititorilor, recepția va avea loc printr-o fereastră mică din lateralul clădirii.

Atunci când selectați materialul de citit, merită să căutați catalogul online al Bibliotecii (http://online.kmkt.ro/search), iar dacă faceţi o programare, până la sosirea cititorului bibliotecarii vor putea căuta cărțile selectate.

Program de funcţionare: marți 9-19, miercuri-vineri 9-17, sâmbătă 9-13.

 




<< înapoi


Afişare pagină: 3357    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Anunţuri
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Guvernanţă corporativă
Administrator public
Structură
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Direcţia de Asistenţă Socială: Angajări și formulare
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Impozite şi taxe locale
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți
Programul Hai Acasa


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2020 - Hartă pagină