Sâmbătă, 4. iulie 2020

 

Pentru a nu trebui să reducă numărul de mese, proprietarii teraselor vor primi spaţiu suplimentar gratuit. 

Autorităţile centrale au anunţat că de la 1 iunie se vor redeschide terasele în toată ţara, însă respectând anumite condiţii, cum ar fi distanţa de minim 2 metri între mese.

Pentru a venit în sprijinul proprietarilor de localuri din Sfântu Gheorghe, Primăria va oferi gratuit spaţiu pentru extinderea teraselor aflate pe domeniul public, astfel încât aceştia să nu fie nevoiţi să reducă numărul de mese.

„Pentru acele locuri care sunt concesionate de la Primărie pentru terase, vom face un calcul foarte simplu: dacă până acum, de exemplu, s-au putut pune X mese pe 100 mp, de acum încolo acelaşi număr de X mese se vor putea pune pe 300 mp. Acolo unde este posibil aşa ceva, pentru că sunt şi locuri unde nu este posibil, deoarece spaţiile sunt fixe şi nu ai cum să le extinzi”, a explicat primarul Antal Árpád.




<< înapoi


Afişare pagină: 4748    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Anunţuri
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Guvernanţă corporativă
Administrator public
Structură
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Direcţia de Asistenţă Socială: Angajări și formulare
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Impozite şi taxe locale
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți
Programul Hai Acasa


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2020 - Hartă pagină