Vineri, 29. mai 2020

Primăria Sfântu Gheorghe a început vara trecută lucrările de modernizare a clădirii fostului liceu tehnologic „Kós Károly”. În prezent se lucrează la interiorul clădirii din spate, iar costul lucrărilor este acoperit de municipalitate din resurse proprii.

În prima fază a lucrărilor, care au început vara trecută, a avut loc amenajarea și izolarea termică exterioară a clădirii din spate, reparația structurii acoperișului și a ţiglei.

Curtea școlii a fost reabilitată cu pavaj și un loc de joacă, iar unele dintre ferestrele din clădirea din spate au fost, de asemenea, înlocuite.

Lucrările interioare din clădirea din spate se apropie de finalizare, iar după ce zidurile vechi au fost dărâmate și mansarda izolată, constructorii au consolidat structurile de susținere și au ridicat noi ziduri necesare. Țevile sistemului de apă și de încălzire au fost înlocuite, iar în prezent se lucrează la podea și învelitori de pereți, iar pereții sunt vopsiţi.

Celelalte clădiri care aparțin instituției vor fi, de asemenea, renovate în viitor. După renovare, clădirea va fi preluată de elevii claselor primare ale Colegiului „Székely Mikó”.

Foto: Vargyasi Levente

 

 




<< înapoi


Afişare pagină: 3620    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Anunţuri
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Guvernanţă corporativă
Administrator public
Structură
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Direcţia de Asistenţă Socială: Angajări și formulare
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Impozite şi taxe locale
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2020 - Hartă pagină