Vineri, 29. mai 2020

Valabilitatea documentelor emise de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor se prelungeşte până la încetarea stării de urgenţă şi sunt recunoscute de autorităţi pe teritoriul României.

Cetăţenii aflaţi în această situaţie vor avea la dispoziţie 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgenţă.

Astfel, cărţile de identitate, cărţile de identitate provizorii, menţiuni de stabilire a reşedinţei emise şi prelucrate de către Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor sunt valabile pe teritoriul României, inclusiv 90 de zile de la încetarea situaţiei de urgenţă.

Cererile pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării termenului de valabilitate, indiferent dacă au expirat în timpul stării de urgenţă sau anterior acestei perioade, vor fi trimise după încetarea stării de urgenţă.

Totodată, în cazuri excepţionale, care au la bază motive medicale, pierderea, furtul, distrugerea actului de identitate, cetăţenii pot solicita eliberarea unui nou act de identitate sau, după caz, înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei, exclusiv prin programarea telefonică, în prealabil, la Evidenţa Persoanelor, telefon 0744 816 367.

 

 




<< înapoi


Afişare pagină: 5635    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Anunţuri
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Guvernanţă corporativă
Administrator public
Structură
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Direcţia de Asistenţă Socială: Angajări și formulare
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Impozite şi taxe locale
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2020 - Hartă pagină