Sâmbătă, 16. februarie 2019

Luna ianuarie a consemnat un record absolut de urcări ale schiorilor pe pârtiile de la Şugaş Băi, fiind vândute 9.500 de tichete.

Sepsi ReKreativ, societatea care administrează pârtiile de schi de la Şugaş Băi şi patinoarele din Sfântu Gheorghe, a prezentat o scurtă statistică pentru acest sezon de iarnă.

Conform cifrelor oficiale, luna ianuarie a înregistrat un nou record în ceea ce priveşte numărul de urcări pe cele două pârtii de schi de la Şugaş Băi, fiind vândute 9.500 de tichete. Suma reprezintă aproape cât cifrele pentru lunile ianuarie şi februarie din sezonul trecut la un loc.

În total, în această iarnă la Şugaş Băi au fost vândute 17.200 de tichete pentru cele două pârtii de schi.

La această oră doar pârtia mică de schi mai este deschisă iubitorilor de sporturi de iarnă, iar în funcţie de vreme aceasta va mai sta deschisă până la sfârşitul lunii februarie.

În ceea ce priveşte cele două patinoare din Sfântu Gheorghe, din statistica prezentată se observă o „migrare” a oamenilor dinspre patinoarul mobil din centru spre patinoarul acoperit de lângă Arena Sepsi.

Conform bilanţului, la patinoarul din centru în lunile decembrie şi ianuarie au fost vândute 2.200 de bilete pentru adulţi şi 5.700 pentru copii, iar la Arenă 3.550 bilete pentru adulţi şi 3.600 pentru copii.

Numărul total de bilete vândute este asemănător cu cel din sezonul trecut, însă numărul biletelor pentru patinoarul acoperit a crescut în detrimentul celui din centru.

În funcţie de vreme, patinoarul mobil din Piaţa Centrală va mai fi deschis până la sfârşitul lunii februarie, începutul lui martie, iar patinoarul acoperit până cel puţin la sfârşitul lunii aprilie.

Foto: Vargyasi Levente




<< înapoi


Afişare pagină: 4968    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină