Sâmbătă, 16. februarie 2019

Dacă în ultimii ani Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a pus accentul pe mai multe investiţii majore care să ridice rangul oraşului, în 2019 autorităţile vor insista pe investiţiile mai mici, cum ar fi trotuarele de lângă blocuri, zonele de parcare din cartiere, alei ş.a.m.d.

Având oportunitatea de a folosi societatea înfiinţată de Primărie pentru astfel de lucrări, dar şi angajaţii Gospodăriei Comunale, autorităţile doresc să îşi „şteargă astfel o parte din aceste datorii către cetăţeni”, după cum a explicat primarul Antal Árpád într-o conferinţă de presă.

În acelaşi timp vor continua şi investiţiile mai mari, pentru că vor începe lucrări la străzi noi, dar şi la două şcoli importante din oraş.

În completarea unor contracte cu fonduri europene, anul trecut Primăria a reuşit să acceseze şi câte 8 milioane de lei prin PNDL pentru modernizarea infrastructurii şcolare de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi de la Colegiul „Székely Mikó”, aceste lucrări urmând să înceapă în acest an.

„Cred că până la finalul anului 2022, majoritatea instituţiilor de învăţământ din Sfântu Gheorghe vor fi la nivelul secolului 21”, a mai spus primarul Antal Árpád.

Tot în ceea ce priveşte planurile pentru acest an, autorităţile locale vor să avanseze mai accelerat cu lucrările la stadionul mic din cartierul Simeria.

De asemenea, în ceea ce priveşte centura ocolitoare a oraşului, la acest moment există un câştig de două luni în ceea ce priveşte graficul iniţial privind realizarea acesteia. Anul acesta se vor finaliza toate documentaţiile tehnice de proiectare şi ar trebui să fie expropriate terenurile, urmând lansarea licitaţiei pentru contractarea constructorului.

Dacă lucrurile vor merge în continuare conform graficului, la sfârşitul anului 2022 şoseaua de centură a oraşului va fi construită.




<< înapoi


Afişare pagină: 24393    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină