Vineri, 19. aprilie 2019

Consiliul Local a adoptat proiectul privind acordarea de facilităţi pentru familiile cu cel puţin trei copii care au domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe.

Proiectul de hotărâre privind instituirea programului multianual de interes local pentru susținerea familiilor cu minim trei copii cu domiciliul sau reședința în Sfântu Gheorghe are scopul promovării unui stil de viață sănătos și al înlesnirii accesului acestora la serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Local, şi prin acestea la creșterea calității vieții.

În prezentarea proiectului, viceprimarul Sztakics Éva-Judit a declarat că municipalitatea trebuie să investească şi în comunitate, nu doar în betoane, iar prin această hotărâre oraşul va deveni mai atrăgător.

Hotărârea iniţiată de primarul Antal Árpád şi adoptată de Consiliul Local prevede gratuitate la parcare pentru familiile cu cel puţin trei copii, 75% reducere pentru accesul la instituțiile culturale şi 75% reducere pentru accesul la programele şi facilităţile de agrement ale municipalităţii din Sfântu Gheorghe şi Şugaş Băi.

Pentru a beneficia de aceste facilităţi, părinţii trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe, să aibă un loc de muncă, iar elevii să nu aibă mai mult de 20 de absenţe nemotivate în decursul unui an şcolar.

Se încadrează în aceste facilităţi familiile cu cel puţin trei copii, până când cel mai tânăr membru al familiei împlineşte 18 ani.

În această primă sesiune de depunere a cererilor, termenul limită este 25 ianuarie 2019, după care perioada de depunere a cererilor va fi 1-20 decembrie pentru anul următor.

 




<< înapoi


Afişare pagină: 43455    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină