Luni, 20. noiembrie 2017

Trupa Teatrului de Dans „Europa Centrală”, primul teatru de dans din Ungaria, se va prezenta în faţa publicului din oraşul nostru într-un eveniment organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, în colaborare cu Teatrul de Mişcare Studio M. Spectacolul regizat de Kun Attila, intitulat „HORDA” (Hoarda), va avea loc în data de 12 aprilie a.c., la Studioul Nou, începând cu ora 19.

Spectacolul de dans realizat pe muzica lui Lajkó Félix, se bazează pe opt teme muzicale ale compozitorului. Fiecare dintre aceste teme povestește despre om, lupta pentru existenţă, naşterea încrederii, plăcerea extatică a puterii, furia devastatoare şi neputincioasă, compasiune, familie, comunitate, dar fiecare având o inspiraţie diferită. Despre compozitor, Kun Attila, realizatorul coregrafiei, spune următoarele: „Muzica lui emană cultura, dar nu acea cultură care apare pe scenă sau în sălile de expoziţie, ci cultura omului, a oamenilor care trăiesc în bazinul Carpatic. Este o vibraţie instinctivă, cu miros de pământ, viscerală.” Spectacolul „HORDA” este prima colaborare pe care Kun Attila a realizat-o împreună cu trupa Teatrului de Dans „Europa Centrală”, colectiv care aniversează 25 de ani de activitate.

Reprezentaţia face parte din seria de evenimente organizate în cadrul programului „Sfântu Gheorghe – Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc”. Preţul unui bilet de intrare pentru adulţi este de 15 lei, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari 10 lei. Biletele se pot cumpăra la Biroul de Evenimente Culturale (P-ţa Libertăţii, nr. 1). Program: luni–joi între orele 11–16, vineri între orele 11–13.




<< înapoi


Afişare pagină: 842    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Finantare programe sportive


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2017 - Hartă pagină