Miercuri, 26. aprilie 2017

În cadrul seriei de concerte în aer liber organizată în Grădina Muzeului urmează un adevărat deliciu muzical. După concertele pe care le vor susţine la Cluj şi la Odorheiu Secuiesc, vor sosi la Sfântu Gheorghe  Benito Gonzalez, unul din cei mai renumiţi pianişti de jazz din lume,  Essiet Okon Essiet – unul din cei mai căutaţi contrabasişti din New York şi toboşarul de 15 ani, Hodek Dávid.

Formaţia Benito Gonzalez Trio feat. Essiet Okon Essiet & Hodek Dávid, cu sprijinul Ford, din Clubul de Jazz din Budapesta vor porni spre Festivalul de Jazz Transilvania din Cluj, iar de acolo, în data de 12 iunie, miercuri, va sosi la Sfântu Gheorghe unde va susţine concert în Grădina Muzeului Naţional Secuiesc. Acesta va avea loc cu începere de la ora 20.00, iar dacă vremea va fi nefavorabilă, concertul va avea loc în Barul Di Stefano.

Concertul este organizat de Casa de Cultură „Kónya Ádám” şi Asociaţia Culturală şi de Tineret MUKKK şi face parte din seria de evenimente „Sfântu Gheorghe – Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc”.

Hodek Dávid a fost la New York aproape o lună, timp în care s-a întâlnit şi a cântat alături de unii dintre cei mai buni muzicieni de jazz din America. Mulţumită lui Poogie Bell, Corcoran Holt, Casey Benjamin, numele tânărului talent a devenit de pe acum legendă printre muzicienii de jazz din SUA. Tânărul toboşar din Ungaria aduce, împreună cu cei doi muzicieni americani, lumea cluburilor de jazz din New York. Benito Gonzalez este unul din cei mai cunoscuţi pianişti de jazz din întreaga lume. A susţinut concerte în întreaga lume, alături de orchestra lui Kenny Garrett, urcând pe scenele celor mai prestigioase festivaluri şi cluburi de jazz din lume. Prin apariţia primului disc single, în anul 2004, intitulat „Starting Point” a reuşit să atragă atenţia asupra lui şi ca şi compozitor. În anul 2005 Gonzalez a câştigat unul din cele mai prestigioase concursuri de pianist de jazz din America, iar în anul 2010, din partea Jazz Times a obţinut titlul de „unul dintre cei mai prestigioşi artişti de jazz din lume”. Benito Gonzalez cântă des alături de unul din cei mai cunoscuţi şi căutaţi contrabasişti ai New York-ului, Essiet Okon Essiet care a urcat pe scenă alături de star-uri cum ar fi Art Blakey, Benny Golson, Johnny Griffin, Kenny Kirkland, Mike Stern, Kurt Elling. Hodek Dávid a început să fie interesat de tobe încă de la vârsta de 3 ani, iar la 5 ani a fost deja elevul lui  Jávori Vilmos. În anul 2009 i-a apărut primul album, „The First”, an în care a şi primit premiul Hans Koller Preis „Talent of the Year". Azi, la vârsta de 15 ani, urcând pe scenă în diferite formaţii, Dávid ca şi artist renumit şi de succes, reuşeşte să uimească publicul prin jocul lui muzical.
 




<< înapoi


Afişare pagină: 1233    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Administrator public
Structură
Instituţii subordonate
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2017 - Hartă pagină