Miercuri, 26. aprilie 2017

Atelierele şi câteva programe speciale din cadrul Zilelor Culturale Deschise, organizate de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, pot fi desfăşurate doar cu prezenţa unui număr restrâns de participanţi. Din acest motiv cei interesaţi sunt rugaţi să se înscrie în prealabil.

Pe data de 21 martie, începând de la ora 15, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna organizează un workshop de organizare evenimente. Numărul participanţilor este limitat. De asemenea, este nevoie de înregistrare prealabilă şi pentru la coacerea pâinii în cuptorul mare al Restaurantului Park care va avea loc pe 22 martie, vineri între orele 9–13.

Programul Conversaţii cu actorul meu preferat din cadrul Teatrului „Tamási Áron” este cu înregistrare prealabilă, cei interesaţi vor avea ocazia să bea un ceai şi să poarte discuţii cu actorii Kicsid Gizella (21 martie, joi, între orele 15–18), cu Pálffy Tibor şi Kolcsár József (22 martie, vineri, între orele 16–19), cu Mátray László şi Pál Ferenczi Gyöngyi (23 martie, sâmbătă, între orele 16–17:30) în cafeneaua teatrului.

Pe data de 21 martie, joi, începând de la ora 17, spectacolul Teatrului de Păpuşi „Cimborák”, intitulat „Kire ütött ez a gyerek?” de Janikovszky Éva se va putea urmări şi din spatele culiselor, acesta fiind un program care necesită înregistrare prealabilă. Spectacolul va avea loc în noua sală studio.

Pe data de 23 martie, sâmbătă începând de la ora 11:00, respectiv 13:00 la Casa Creativităţii Huhuu Hána László va ţine un workshop muzical pentru copii, la care doritorii trebuie să se înscrie în prealabil. La Fundaţia Etna în Casa „Míves”, tot sâmbătă, între orele 10–18 sunt aşteptaţi la un curs de desen cei care sunt interesaţi de grafică şi arte plastice.

Vă aducem în atenţie şi programul „În spatele culiselor” organizat de Teatrul „Andrei Mureşanu” 21 martie, joi, între orele 14:00–17:00. Este un tur de prezentare pentru grupuri organizate cu participarea actorilor şi personalului tehnic al teatrului.

Cei interesaţi să se înscrie la programele cu locuri limitate o pot face la adresa de e-mail kultura@sepsi.ro sau între orele 9–20 la numerele de telefon: 0267 312 000, 0754 548 142.

 


 




<< înapoi


Afişare pagină: 1403    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Administrator public
Structură
Instituţii subordonate
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2017 - Hartă pagină